Antena Căutare

Cel puţin un mort şi un dispărut în estul Indoneziei, în urma unui cutremur de magnitudinea 6,5

Cel puţin o persoană a murit şi alta era dată dispărută în Indonezia, în urma unui puternic cutremur, de magnitudinea 6,5, care a zguduit joi arhipelagul Molucelor, în estul ţării, au anunţat autorităţile, relatează AFP.

Cel puţin o persoană a murit şi alta era dată dispărută în Indonezia, în urma unui puternic cutremur, de magnitudinea 6,5, care a zguduit joi arhipelagul Molucelor, în estul ţării, au anunţat autorităţile, relatează AFP.

Cutremurul a provocat pagube moderate, potrivit primelor informaţii, avariind mai multe clădiri şi provocând o alunecare de teren, a precizat Agenţia de gestionarea catastrofelor.

Un bărbat a murit într-un accident de motocicletă, în timp ce voia să fugă, iar altă persoană a fost dată dispărută în urma unei alunecări de teren, potrivit unui purtător de cuvânt al agenţiei.

Seismul de magnitudinea 6,5, potrivit Institutului american de geofizică USGS, al cărui epicentru a fost localizat la 37 de kilometri nord-est de Ambon, în provincia Moluce, a avut loc la ora locală 8.46 (2.45, ora României).

El a fost urmat de zeci de replici, care au provocat panică în rândul locuitorilor, ce s-au refugiat în zone mai înalte.

”Impactul a fost reseimţit în Ambron şi în zonă”, a declarat Rahmat Triyono, un reprezentant al Agenţiei de meteorologie, climă şi geofizică (BMKG). ”A fost ca şi cum un camion ar fi trecut pe lângă casă, lustrele au început să se legene”.

Imagini la Ambon, un oraş cu 400.000 de locuitori, surprind porţiuni de ziduri surpate, moloz şi fisuri în clădiri.

”Dormeam cu familia mea, când, brusc, casa a început să se zguduie”, a declarat un corespondent AFP la Ambon. ”Seismul a fost cu adevărat foarte puternic. Am fugit afară şi i-am văzut pe vecini făcând la fel, Toată lumea era panicată”.

Un reprezentant local al agenţiei, Oral Sem Wilar, a îndemnat populaţia la calm.

”Oamenii s-au panicat şi au început să evacueze anumite localităţi, însă noi le spunem că nu există motive de panică, pentru că nu există alertă de tsunami”, a declarat el pentru AFP.

”Numeroşi locuitori se tem de un tsunami şi s-au refugiat în locuri înalte. Majoritatea caselor, aici, sunt pe plaje”, a declarat Clementine Mataheru, o locuitoare din satul Hunud, la periferia Ambon.

Indonezia, un arhipelag cu 17.000 de insule şi insuliţe care s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice (indo-pacifică, australiană şi eurasiatică) se află pe Centura de Foc a Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică. Pe arhipelag se află, de asemenea, peste 100 de vulcani activi.

Anul trecut, la sfârşitul lui septembrie, un seism de magnitudinea 7,5, urmat de un tsunami, pe Insula Sulawesi, a devastat regiunea Palu şi s-a soldat cu peste 4.300 de morţi şi dispăruţi.

Tsunamiul din 2004 care a ucis 220.000 de oameni în regiunea Oceanului Indian - dintre care 170.000 în Indonezia - a fost declanşat de un cutremur de magnitudinea 9,1, în largul coastei Sumatrei.

Sursa : news.ro

Un gheţar de pe Mont Blanc, în pericol de prăbuşire. Autorităţile italiene au închis drumurile şi evacuat muntele... Incendiu într-o uzină Seveso la Rouen; locuitorii a 12 comune, îndemnaţi să rămână acasă...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x