Antena Căutare

Istoria Cupei Mondiale: Un fan AC Milan a conceput trogfeul pe care se bat toate naţiunile

Primul trofeu al Cupei Mondiale de Fotbal a fost prezentat la campionatul din 1930, iar Uruguay a fost cea dintâi ţară care l-a câştigat. Trei ani mai târziu, trofeul care o reprezenta pe Nike, zeiţa greacă a victorieri, a mers în Italia, ţară care a câştigat Cupa Mondială şi în 1938.

Istoria Cupei Mondiale: Un fan AC Milan a conceput trogfeul pe care se bat toate naţiunile
| Hepta

Primul trofeu al Cupei Mondiale de Fotbal a fost prezentat la campionatul din 1930, iar Uruguay a fost cea dintâi ţară care l-a câştigat. Trei ani mai târziu, trofeul care o reprezenta pe Nike, zeiţa greacă a victorieri, a mers în Italia, ţară care a câştigat Cupa Mondială şi în 1938.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trofeul a fost ascuns într-o cutie de pantofi, pentru a nu fi găsit de nazişti. Istoria zbuciumată a cupei a continuat, iar în 1966 a fost furată de la o expoziţie din Westminster şi recuperată, miraculos, de un câine.

La următorul campionat mondial, trofeul a ajuns în Brazilia, iar FIFA a decis ca acesta să nu mai fie transmis următoarei ţări câştigătoare şi a comandat un nou design.

Un fan AC Milan, creatorul celui mai dorit trofeu

53 de designeri din toată lumea au trimis oferte, dar câştigătorul a fost Silvio Gazzaniga, un italian în vârstă de 50 de ani. Timp de o săptămână, sculptorul, fan al echipei AC Milan, a lucrat în atelierul său modest. Pentru că încă nu sosise era internetului, italianul a primit un răspuns la câteva luni după ce a trimis modelul său celor de la FIFA.

"Am fost mândru de designul meu şi mândru de rezultat, dar, sincer, nu mă aşteptam să aibă un asemenea succes", spune, acum, sculptorul în vârstă de 93 de ani.

Câştigarea competiţiei de design l-a ajutat foarte mult în carieră. Dacă, până atunci, lucra pentru o firmă locală, a ajuns să creeze şi trofeele Cupei şi Supercupei UEFA.

Foto: pasionlibertadores.com

La masă cu oamenii străzii! Președintele Slovaciei a avut oaspeți neobișnuiți!... A erupt vulcanul Etna. Un aeroport din Sicilia a fost închis...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x