Antena Căutare

Malaezia: Premierul Mahathir, cel mai în vârstă lider din lume, şi-a prezentat demisia regelui

Prim-ministrul malaezian, Mahathir Mohamad, în vârstă de 94 de ani, şi-a prezentat luni demisia regelui, a anunţat biroul său după ce aliaţii politici au încercat să-i răstoarne guvernul, scrie AFP.

Mahathir, cel mai în vârstă lider de pe planetă, "a trimis o scrisoare în care ţi-a prezintat demisia din funcţia de premier al Malaeziei", a afirmat biroul său.

Adversarii premierului Anwar Ibrahim, provenit din coaliţia care câştigase alegerile legislative din 2018 şi care l-a propulsat la putere pe Mahathir, au încercat să formeze cu membrii opoziţiei un nou guvern.

Ei intenţionau să-l excludă pe Anwar, precum şi mare parte dintre deputaţii partidului său, împiedicându-l astfel să devină şeful guvernului.

Anwar şi Mahathir aveau o relaţie conflictuală, dar s-au împăcat pentru alegerile din 2018 iar Mahathir a promis de mai multe ori să cedeze puterea fostului său duşman.

Articolul continuă după reclamă

Mahathir, care a fost prim-ministru între 1981 şi 2003, a condus coaliţia aflată în opoziţie, Pakatan Harapan, către prima sa victorie de la independenţa Malaeziei în 1957, câştigând alegerile în mai 2018.

Victoria lui Mahathir a marcat sfârşitul mandatului lui Najib Razak, care se afla la putere din 2009 şi a cărui reputaţie a fost afectată de scandalul de corupţie în care 2,6 miliarde de dolari au fost furaţi dintr-un fond guvernamental pe care îl administra, din care 681 de milioane ar fi ajuns chiar în buzunarele sale.

Mahathir a fost membru UMNO în primul său mandat de prim-ministru şi a jucat un rol-cheie în a-l ajuta pe protejatul său, Najib, să fie ales prim-ministru în 2009.

Sursa : news.ro

FOTO | Imagini dramatice de pe străzile din Italia. Asistenții medicali umblă pe străzile pe care nu se află nimeni și c... Coronavirus în Italia: 152 infectaţi, patru decese. Domul din Milano şi şcoli din Nord au fost închise. Carnavalul de la...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Cezar Ouatu, primele declarații despre botezul fiicei sale. Cum va arăta evenimentul pregătit pentru Serena
Cezar Ouatu, primele declarații despre botezul fiicei sale. Cum va arăta evenimentul pregătit pentru Serena Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Prima reacție a lui Harry și Meghan la scrisoarea Regelui Charles despre statulul lor după revenirea în Marea Britanie
Prima reacție a lui Harry și Meghan la scrisoarea Regelui Charles despre statulul lor după revenirea în Marea... Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR
Kelemen Hunor confirmă că Luca Niculescu va fi noul premier! Ce le cere PSD, PNL şi USR BZI
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani
Şantierul naval de la Mangalia s-ar putea da gratis, peste doi ani Jurnalul
Mesajul ÎNGERULUI PĂZITOR pentru Berbec în 2027: Nu mai ești singur în luptă
Mesajul ÎNGERULUI PĂZITOR pentru Berbec în 2027: Nu mai ești singur în luptă Kudika
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari
Imagini infioratoare cu actorul de telenovele inainte sa se stinga.Ce se vede pe filmari Redactia.ro
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25
Patru baruri din România, în clasamentul celor mai bune din Europa. Un local din Timişoara, în top 25 Observator
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom
Condimente care atenuează balonarea. Cum acționează mirodeniile asupra acestui simptom MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește
Cum îți dai seama dacă metoda tradițională de învățare nu i se potrivește DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x