O tânără în vârstă de 21 de ani din Belarus pictează cu sânii dezgoliți, iar rezultatele ei sunt incredibile. Printre lucrările ei se numără și un portret al Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
O tânără în vârstă de 21 de ani din Belarus pictează cu sânii dezgoliți, iar rezultatele ei sunt incredibile. Printre lucrările ei se numără și un portret al Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
Tânăra, Nadia Matievskay, își folosește sânii drept pensule și pentru a picta peisaje.
„Iubesc ceea ce fac și înțeleg de ce există cerere pentru tablourile mele. Știu că modul în care sunt realizate lucrările mele atrage atenția, dar vreau să îmi fac în continuare arta”, a spus ea.
Nadia a precizat că nu a mai folosit nicio pensulă încă din luna februarie, când a început să picteze cu sânii.
Tânăra, din Minsk, a explicat că a început să picteze cu sânii în urma unui curs de actorie. „Într-o zi, am fost provocați să ne dăm reciproc sarcini stranii. Sarcina mea a fost să pictez cu sânii și să vând lucrarea”, a spus ea.
Acum, artistei îi estee greu să spună pe care dintre lucrările ei o preferă, deoarece cu fiecare dintre ele a încercat să transmită „o stare, un sentiment”. „Le iubesc pe toate”, a spus ea.
18:45 |
![]() |
Brigitte&Pastramă |
20:00 |
![]() |
Jurământul |
23:45 |
![]() |
Xtra Night Show |
17:00 |
![]() |
Acces Direct |
17:30 |
![]() |
CulTour |
09:00 |
![]() |
Star Matinal |
08:00 |
![]() |
Neatza cu Răzvan şi Dani |
14:00 |
![]() |
Mireasa |
19:45 |
![]() |
Showbiz Report |
12:00 |
![]() |
Observator 12 |
22:00 |
![]() |
Giani Kiriță – Antrenat la Școla Vieții |
13:30 |
![]() |
Mireasa |
19:00 |
![]() |
Observator 19 |
18:45 |
![]() |
Mămici de pitici cu lipici |
13:00 |
![]() |
Cea mai tare din parcare |