Antena Căutare

Care e culoarea anului 2024, aleasă de Pantone: „Este o nuanță caldă, care aduce tandrețe în viețile noastre”

Pantone a ales culoarea anului 2024. Nuanța este un caldă și se situează undeva între roz și portocaliu. Potrivit celor de la celebrul institut, este o culoare „senzuală și tandră”.

Care e culoarea anului 2024, aleasă de Pantone: „Este o nuanță caldă, care aduce tandrețe în viețile noastre” | Profimedia

Culoarea anului 2024 este „Peach Fuzz”, în traducere un piersiciu. Ca în fiecare an, cea care a desemnat culoarea anului a fost Pantone. Iată ce semnifică nuanța, dar și cum ar trebui să ne inspire, de fapt!

Citește și: Cât costă un bilet la Revelion 2024 organizat de Palatul Ghica. Prețul care i-a făcut pe români să se gândească de mai multe ori

Care e culoarea anului 2024, potrivit institutului Pantone

Culoarea anului 2024 este văzută drept una caldă, care ne face să vrem să fim cât mai aproape de cei dragi. Potrivit specialiștilor, nuanța este considerată una senzuală și aduce tandrețe în viețile noastre.

Articolul continuă după reclamă

„O piersică blândă și catifelată al cărei spirit îmbogățește mintea, corpul și inima. O nuanță caldă, sinceră și confortabilă, care evidențiază dorința noastră de a fi împreună cu cei dragi. Peach Fuzz comunică un mesaj de grijă, de comunitate și de colaborare.”, este descrierea făcută de cei de la Pantone.

Citește și: Zodiile care vor avea probleme în dragoste în 2024. Se va lua în calcul despărțirea

Ce spune directorul Pantone despre culoarea anului 2024

Potrivit Leatrice Eiseman, directorul executiv al Pantone Color Institute, culoarea anului 2024 poate fi percepută și ca un nou început, date fiind vremurile tulburi pe care le trăim. Așadar, compasiunea, exprimată prin această nuanță de piersiciu, este cuvântul care ar trebui să ne descrie anul 2024.

„Am trăit o perioadă agitată în multe aspecte ale vieţii noastre şi, ca urmare a acestui fapt, nevoia noastră de îngrijire, empatie şi compasiune continuă să devină tot mai puternică.”, a transmis Leatrice Eiseman, potrivit pantone.com.

Care a fost culoarea anului 2023

Pentru anul 2023, Pantone a ales o nuanţă „îndrăzneaţă”, care se situează între roșu și albastru. Este vorba despre Viva Magenta, o culoare vibrantă, care are la bază atât tonuri calde, cât şi reci.

„Este o culoare curajoasă, care transmite optimism și bucurie și știm că avem cu toții nevoie mare de asta.”, spunea Leatrice Eiseman, directorul executiv al Institutului Pantone, citată de The Guardian.

Cum arată „oamenii - pește” din tribul Banjau. Stau scufundați până la 13 minute și au o mutație genetică unică în lume... El este cel mai sexy preot din Italia. Are 21 de ani și a renunțat la cariera de model pentru preoție...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Ce legătură are Halloween cu o sărbătoare creștină. Povestea mai puțin cunoscută a nopții de 31 octombrie
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută în 1955
Au cumpărat o casă, dar vecinul le-a revendicat grădina. Cum i-a salvat o înțelegere de 250 de dolari, făcută...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x