Preotul Ioan Istrati a povestit pe pagina sa de Facebook un moment emoționant. În urmă cu câteva zile, părintele a fost chemat la maternitatea din Constanța pentru a boteza un bebeluș născut prematur, aflat la granița dintre viață și moarte.
„Într- o zi Ilinca, o asistentă minune care m-a moşit pe mine, tot neamul meu şi copiii mei, m-a chemat de urgenţă la maternitate, să botez un copilaş născut la şase luni, prematur, care era pe moarte.
M-am dus cu inima cât un purice, şi după ce m-au blindat cu papuci, mască, ochelari, cască, am intrat pe tărâmul războiului dintre viaţă şi moarte.Zeci de bebeluşi născuţi la 5, 6 şi 7 luni, cu mii de fire şi furtunaşe, se zbăteau să treacă de hotarul morţii.
Unul era atât de mic, avea vreo 500 de grame cred, dar se scremea din toată fiinţa lui, încordându-şi mânuţele cât degetele mele mici.
Aşa plânge el, mi-a zis Ilinca.
Copilaşul bolnav, sub un kilogram, statea într-o măgăoaie electronică teribilă. Cu mănuşi l-am luat, plin de fire cum era, şi l-am botezat, udându-l cu apa sfințită. Apoi cu o linguriță microscopică l-am împartăşit cu un miligram în care era Hristos întreg, Împăratul veacurilor.
"Copilul ăsta n-a pus un gram de la naştere, are insuficienţă respiratorie gravă, şi totuşi nu vrea să moară". Aşteaptă să intre in raiul Bisericii, am zis eu.
Mi-am luat un scaun şi l-am privit îndeaproape pe pruncuşor, în incubator, preţ de câteva minute. O pace adâncă era pe chipul lui. Dintr-o dată, şi-a întors capul spre mine şi mi-a oferit cel mai frumos zâmbet care există în univers. O poartă de lumină s-a deschis în inima mea. Eram tatăl lui spiritual, nu? Lacrimile mi-au zvâcnit din ochi şi n-am mai văzut decât vreo două asistente alergând de colo colo. Şi linia vieţii de la electrocardiograf neîntreruptă, țiuind monoton, mirosind reavăn a moarte.
Copilul ăsta te-a aşteptat să-l creştinezi, mi-a zis Ilinca. Eram atât de zdrobit încât n-am mai zis nimic. Dar în minte mi se pecetluise pentru veşnicie zâmbetul acela dumnezeiesc”, a scris preotul Ioan Istrati.
