Ștefăniță Lupu, urmaș al marelui Vasile, a fost uns domnitor pe 1 decembrie 1659, la doar 18 ani. Constantin Șerban, din Țara Românească, precum și turci au tătarii, i-au îngreunat viața, aducând pretendenți la tron. Apoi a venit o ciumă și, mai apoi, o foamete cumplită, de oamenii măcinau papura și o mâncau ca pe pâine. S-a îmbolnăvit și a murit la Tighina, dar cronicarii scriu că a fost ajutat să piară, cu otravă în mâncare
Vasile Lupu (domnitor în două rânduri în Moldova, poreclit fie ”Grecul”, fie ”Albanezul”) și Ecaterina Doamna au avut un fiu, pe Ștefăniță, născut pe la 1641. La doar 12 primăveri, dimpreună cu a sa mumă și cu a sa soră, Ruxandra, a fost întemnițat în fortăreața de la Buciulești-Bistrița, după ce logofătul Gheorghe Ștefan l-a detronat pe domnitor, tatăl seu. Au urmat cinci ani de captivitate. Vasile Lupu a ajuns la Constantinopole, unde a tras sforile și unde l-a convins pe sultan să-l înlăture de la conducerea Moldovei pe Gheorghe Ghica.
Ștefăniță s-a suit pe tron pe 1 decembrie 1659, la doar 18 ani. Era firav, din cauza îndelungatei detenții, dar cu mintea ageră. Ciuma n-a ocolit Moldova. A venit, apoi, o secetă cruntă, urmată de o foamete incredibilă. ”Țara într-aceia foamete era într-acela anu - 1660 - cât mâncau oamenii papură uscată în loc de pâine, măcinând-o uscată. Și de aceia foamete porecliia și pre Ștefăniță vodă, de-i dziceau Papură vodă”, scria cronicarul Miron Costin.
Ștefăniță Lupu (în centru), alături de părinții săi, Vasile Lupu și Doamna Ecaterina, într-o pictură de la Mănăstirea Hlincea, ctitoria familiei
”Papură Vodă” a apărat interesele Moldovei, întărind relațiile cu vecinii, dar i-a supărat pe boieri, pentru că i-a scutit pe țărani de impozite și de biruri. Aceștia au decis să-l elimine în toamna lui 1661. A decedat pe 29 septembrie, la Tighina, unde mersese să dea ajutor turcilor care se luptau cu cazacii. ”Ștefăniță - vodă dzicu unii că pentru vrăjmășia lui și supărarea ce făce boierilor, atunce la Tighine, la Bender, când s-au bolnăvit, să fie murit de otravă. Dar adevărul nu se știe, că letopisățul nu scrie nemică de acest lucru”, nota Ion Neculce.
