FILMUL ANULUI! Sângele cioroiului, al albului, al gălbejitului și al lui "Spate asudat" se împreunase, scurgându-se în canal...

 
+4 click pentru
galerie

Are nițeluș peste 10 minute. Atât! Vorbește despre incidentele rasiale din Los Angeels, 1991 - 1992 și, deși e scurt, miroase a capodoperă. Elodio, mexicanul, vrea să răzbune moartea fratelui său, ucis de un coreean. Dar e cartierul negrilor, aceștia nu pot sta să privească. Iar când un polițist alb aude împușcături într-un ghetou mai stă pe gânduri? JUN SEO, coreeanul, deschisese magazinul abia la cinci după amiaza. Nu-i stătea așa obiceiul, dar dăduse pe la doctor, cu problema aia a lui. Avea un ficat găurit. Un glonț se ocupase de asta. Un glonț trimis de un mexican venit să-i fure banii din casa de marcat. Ținea o prăvălie într-un cartier mărginaș din Los Angeles. Muncușoara lui de 15 ani. Trăsese din greu, de aceea nu permitea ca cineva să-i pună un pistol între ochi și să urle: ”Dă cașcavalul!” Nu-i halea pe latinii ăștia. Mereu aveau spatele transpirat, de dimineață până seara. Nu munceau nimic, furau de la alții. Dacă i-a părut rău că a tras în jegul ăla? Da, i-a părut că nu trăsese mai devreme, când l-a mirosit că e pe ciordeală! Acum ar fi avut un ficat întreg, n-ar fi dat pe la doctor și-ar fi deschis de dimineață, așa cum a făcuse 14 ani și jumătate...

ELADIO, mexicanul, era fratele mai mic.Gălbejitul ăla îi ucisese fratele. Gălbejitul ăla trebuia să crape! Își făcuse, deja, textul. Pac, când avea să tragă, zicea: ”Îți aduci aminte de mi hermano? Șobolanule, asta e pentru el!” Nu-i halea pe asiaticii ăștia. Luam marfă ieftină de pe la ei de acasă, veneau aici, în Los Angeles, o vindeau cu preț mare și se băteau în piept că ei ajută comunitatea, că ei muncesc...Ce dracu muncă era asta?

JD, negrul, era patriarhul zonei. Respira cu doi tovarăși, zi de zi, într-o mașină, la soare. În cartier nu mișca nimic fără a lui știre. Nu-i halea pe latini. Ei, cu pantalonii lor albi, cu maieurile transpirate și lanțurile alea groase la gât, începuseră să-i acapareze zona. Treptat, câștigau teren. Cum, la el în zonă să lase să se petreacă așa ceva? Niciodată!!! Și ce cuta un asudat ca ăsta, la cinci, pe aici?

MIKE EGAN, albul, era polițist. Terminase treaba era, cum zic băieții prin filmele de la Hollywood, ”în afara serviciului”. O cotea spre casă când și-a amintit că i-a promis fetiței lui că-i aduce o ciocolată. Uitase...Hop, ce bine, în cale i-a apărut un supermarket...Știa că-i într-o zonă nasoală, dar, ce naiba, lua repede un dulce și pleca! Nu-i halea, deloc, pe negrii, dar, acum, pe bune, dacă ei se omorau între ei pe aici iar copoii nu trebuiau decât să strângă după, nu era cool?

Coreanul l-a mirosit pe ”spate transpirat”. ”A venit pe mangleală”, și-a zis. Mexicanul a parcat la ”Odorizante”. De aici putea trage perfect. La pantalonii aceea albi, în locul în care ei se găseau cu maieul acela alb, odihnea un ”Smith&Wesson”. Ce găsise prin casă, lăsat de la fratele său. Avea nevoie de ceva scurt, nu un text kilometric. Gata! Urma să tragă, apoi să zică: ”Para mi hermano!” Fruntea-i era asudată. Nu voia să facă aceeași greșeală, în același loc, cu același șobolan gălbejit...

JUN SEO a tras primul. ELADIO a căzut. În spatele lui, JD s-a ferit, l-a ochit pe JUN SEO. Ha, ce tare, nu se  mai auzise așa ceva. Un negru să răzbunea moarte a doi ”chicanos”!!! Era rănit, la mână. MIKE, de după raft, a ițit capul. Auzise împușcături, a văzut un negru cu un pistol în mănă. ÎNTREBARE: În Los Angelesul lui 1991, când un polițist alb aude împușcături, vede un cioroi cu un pistol în mână, niște gălbejiți plini de sânge, pe jos, mai strigă ”Aruncă arma!” sau ”Nu te mișca?” NUUU! A tras direct! L-a nimerit în plin pe JD. Care, însă, a apucat să apese și el, așa, de două trei ori. MIKE a primit bucata de plumb direct în inimă. Coreeanul, mort după tejghea. Latinul, în fața ei. JD, aproape de ușă, Mike, rezemat de standul de ciocolată. Fetița lui avea să primească o altfel de veste...Toți patru, morți. Și sângele lor - de cioroi, de alb, de gălbejit și se ”spate asudat” -, împreunat, scurgându-se în canal...

”Los Angels 1991” este un film de scurt metraj realizat de Zac&Mac (Brunoz Zacarias și Miguel De Olaso, ”Macgregor”), un duo specializat pe pelicule fine, de 10 minute. Prezintă evenimente rale, petrecute între 29 aprilie și 4 mai 1992, în Los Angeles, soldate cu 53 de morți. În martie 1991, o înregistrare a arătat cum mai mulți polițiști albi loveaa un negru care se opusese arestării. La finele lui aprilie 1992, trei dintre cei patru erau achitați, fapt ce ducea la declanșarea unui adevărat război civil în Los Angeles - și nu numai - stins doar după intervenția Armatei SUA.



facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI