Antena Căutare

O femeie din Maramureș a trăit un adevărat ȘOC! Ce a găsit în grădina de legume

O femeie din Maramureș își vedea liniștită de treburile casnice atunci când a decis să meargă în grădina de legume și să culeagă ceva. În scurt timp, aceasta a trăit un adevărat șoc atunci când a văzut peste ce a dat! Chiar și vecinii au venit imediat ca să vadă minunea!

Curioasă să vadă cum arată soiul "dovlecei la metru", Irina Florian a pus câteva seminţe. Grădina ei este invadată acum de şerpi încolăciţi printre frunze. Iar legumele cresc uimitor de repede.

Într-o grădina de legume din Maramureş, dovleceii arată ciudat, ca nişte şerpi uriaşe furişaţi printre frunze! Iar dimensiunile lor sunt impresionante.

Dieta cu dovlecei, cea mai simplă și ieftină dietă a verii! Topește rapid grăsimea de pe burtă

Un singur dovlecel poate ajunge şi la doi metri lungime, iar gospodinele gătesc din el trei zile la rând. Sunt un soi special, adus din străinătate, însă dimensiunile gigantice se datorează schimbărilor bruşte ale vremii.

Specialiştii spun că legumele pot deveni uriaşe, din cauza variaţiilor de temperatură, dar şi a ploilor abundente.

Calitatea legumelor rămâne la fel de bună, spun specialiştii. O confirmă şi vecinii Irinei, care au gustat din dovleceii primiţi de la ea.

Dovlecelul poate fi gătit în cele mai variate feluri: în supe, pane, prăjit sau la grătar. Şi este foarte bogat în vitamine şi minerale: doar trei sute de grame de dovlecei asigură necesarul zilnic de fosfor şi de potasiu, dar şi jumătate din necesarul zilnic de magneziu.

Rugăciune pentru dezlegarea farmecelor. Cea mai puternică rugăciune împotriva celor necurate... Guvernul Germaniei, întrebat despre existenţa unui PROTOCOL pentru contactul cu EXTRATEREŞTRII. Care a fost răspunsul of...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x