Priveşte-o cu atenţie! Această casă are peste 300 de ani. Te va uimi cum este amenajată în interior! Şi în România există una!

Urmărește A1 pe Discover

Ce-ţi vine prima dată când auzi de o casă de 300 de ani? În primul rând ne imaginăm o colibă părăsită, intrată pe jumătate în pământ, care poate fi utilizată cel mult ca decor pentru un muzeu istoric. Dar iată că o asemenea construcţie poate fi transformată într-o casă de vis!

Această casă a fost ridicată în anul 1680 pe litoral, în Cornwall, Marea Britanie. Vechimea sa este mărturisită de pereţii groşi, geamurile mici şi tavanul jos. Şi cu toate că din afară construcţia nu pare foarte atractivă, interiorul său ademeneşte prin tenta şi rafinamentul romantic în stil retro. Casa străveche a fost procurată de o familie tânără, care i-a şi transformat complet interiorul, fără a atinge însă aspectul său istoric exterior.

Arată ca o căsuţă din poveşti

Deoarece geamurile sale sunt destul de mici pentru vremurile noastre, a fost decis ca interiorul să fie predominant de culoare albă. Astfel încăperile par mult mai luminoase.

În afară de aceasta, culoarea albă oferă impresia unei încăperi spaţioase, în acest fel tavanul nu mai pare atât de “apăsător”.

Şemineul vechi din camera de oaspeţi a fost păstrat practic în forma sa iniţială. Ce-i drept acum el are mai mult un rol decorativ, căci din considerente de securitate anti-incendiu interiorul său a fost complet modernizat. În afară de şemineu atmosfera istorică este creată şi de o ladă veche, ce are rol de măsuţă. În timp ce camera de oaspeţi mai păstrează spiritul istoriei multiseculare, bucătăria este complet utilată conform standardelor moderne.

În perioada caldă a anului masa poate fi servită în aer liber, în curte, unde se poate ieşi direct din bucătărie.

Această curte este înconjurată de un perete, astfel încât nimeni să nu-i tulbure liniştea. Deosebit de plăcut este să serveşti aici o cană de ceai sau cafea, iar în caz de ploaie te poţi adăposti în foișorul de lemn. Revenind în casă: la etaj se află o cameră pentru copii şi dormitorul.

Camera pentru copii este deosebit de comodă, iar tavanul înclinat îi oferă un aspect cu totul special. Patul imens în stil colonial din dormitor atrage atenţia imediat.

La momentul de faţă această casă poate fi închiriată, orice doritor putând petrece weekendul aici. Ea a devenit o adevărată perlă a regiunii Cornwall şi atrage tot mai mulţi turişti.

Iată cum imaginaţia combinată cu resursele financiare corespunzătoare poate face adevărate minuni.

Şi în România există Casa Melik

Printre străduţele înguste şi pline de poveşti arhitecturale de lângă Armească, pe strada Spătarului, numărul 22, într-o grădină luxuriantă, cu flori galbene, albe şi roşii, se "ascunde", cu discreţie, una dintre cele mai vechi case din Bucureşti, după cum afirmă mai mulţi specialişti.

Faţă de alte monumente istorice din Bucureşti, Casa Melik a beneficiat de renovare, una având loc în 1970, iar cea mai recentă în 2009, după cum au povestit reprezentanţi ai Muzeului Theordor Pallady, care funcţionează în acest imobil.

Casa Melik este reprezentativă pentru arhitectura tradiţională românească prin cerdacul de la etaj, închis cu geamuri, scara interioară din lemn şi acoperişul cu streaşină lată, scrie Mediafax.

Construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, casa a aparţinut, probabil, unui mare dregător din Ţara Românească, iar după moartea acestuia a fost cumpărată de Kevork Nazaretoglu, un bogat negustor armean. Aceasta renovează casa în 1822, făcând mici adăugiri şi modificări interioare, dar păstrând neatinse zidurile principale.

Casa Melik a fost construită în 1760

Agop, unul dintre fiii lui Kevork Nazaretoglu, va primi la căsătorie această casă ca dar din partea tatălui său. Unica sa moştenitoare, Ana, se va căsători cu Jacob Melik, care a studiat arhitectura la Paris cu celebrul arhitect Henri Labrouste. După câţiva ani de şedere în capitala Franţei, acesta se întoarce în 1844 în ţară, la invitaţia ministrului de interne Barbu Ştirbei.

Agop Nazaretoglu şi Jacob Melik se numără printre sprijinitorii acţiunilor revoluţionare de la 1848. Totodată, Jacob Melik a făcut parte ca traducător dintr-o delegaţie formată din Ştefan Golescu, Nicolae Bălcescu, Ion Brătianu, care urma să prezinte la Constantinopol doleanţele ţării. În timpul exilului, Jacob Melik va publica la Paris lucrarea "L'Orient devant L'Occident".

Întors în ţară în 1857, după nouă ani de pribegie, el găseşte casa în ruina, dar o repară, păstrându-i stilul original. După moartea soţului, Ana va lăsa prin testament casa comunităţii armeneşti pentru a face din ea "un azil de văduve sărace". În 1913, casa este distrusă de un incendiu în care îşi va afla sfârşitul însăşi proprietara.

Un nepot al familiei Melik, Eugen Melik, va comanda în 1920 restaurarea clădirii arhitectului Paul Smărăndescu, lucrare menită a îndeplini dorinţa testamentară a Anei.

În 1969, parohia bisericii armeneşti donează casa Melik, împreună cu terenul din jur, Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti. După o nouă renovare, imobilul va găzdui, începând cu 1971, colecţia soţilor Serafina şi Gheorghe Răut.