Antena Căutare

Un bărbat a descoperit o cameră secretă în casa lui, dar când a deschis-o a încremenit de spaimă. Peste ce a putut să dea

Un bărbat a descoperit o cameră secretă în casa lui și când a deschis ușa ca să vadă ce e în interior a tras o sperietură de zile mari. Omul a fost la un pas să ajungă la urgențe, la spital.

Când a deschis ușa camerei secrete, omul s-a speriat extrem de tare | sursa foto: Profimedia

Un om și-a cumpărat o casă și la scurt timp după achiziție s-a mutat în ea și a început s-o exploreze. A descoperit cameră secretă și, curios din fire, a vrut să vadă ce este în ea. Sperietura lui a fost atât de mare încât a fost la un pas să ajungă la urgențe. Întâmplarea a ajuns pe internet și nu puțini au fost cei care s-au mirat de ceea ce a putut să descopere omul.

Un bărbat a descoperit o cameră secretă în casa lui, dar când a deschis-o a încremenit de spaimă. Peste ce a putut să dea

Aceasta este situația prin care a trecut un bărbat care și-a cumpărat o casă. După ce a terminat formalitățile cu actele, acesta s-a mutat și a început să facă ordine și curățenie. În timp ce explora noua locuință, nu mică a fost surpriza omului atunci când a descoperit o ușă secretă, închisă cu 20 de șuruburi mari. Având o asemenea imagine în față, omul a început să fie din ce în ce mai curios să descopere ce se află în spatele ușii.

Citește și: O femeie a descoperit o ușă secretă în casa în care locuiește de patru ani. Ce detaliu „sinistru” se ascunde în camera de dincolo

Articolul continuă după reclamă

După numeroase eforturi, omul a deschis ușa și a fost la un pas să ajungă la urgențe, la spital, din cauza sperieturii pe care a tras-o. Motivl? Când ușa s-a deschis, bărbatul a dat cu ochii de ceea ce părea să fie un „omuleț verde” bizar, cu cusături pe față. Era vorba despre o sperietoare de ciori.

„Am scăpat tot ce aveam în mână, am căzut și aproape că am făcut pe mine de frică, nu mi-am mai putut coordona mișcările”, a spus el, potrivit celor de la mirror.co.uk.

Citește și: Ce a putut să descopere o femeie sub parchetul casei sale vechi de 130 de ani. A pozat și a arătat totul. Peste ce „comoară” a dat

După ce și-a mai revenit puțin din imensa surpriză, omul s-a uitat mai atent și a realizat că avea în față un costum de Halloween, complet inofensiv. Cel mai probabil, fostul proprietar al locuinței a dorit să facă o farsă următorului proprietar.

Imaginile au ajuns pe internet și au devenit virale, stârnind numeroase reacții de la internauții care s-au amuzat copios: „Aș fi murit”, „Cred că cineva s-a amuzat copios”, „Să ai răbdare să faci așa ceva, ăsta da umor”, „Eu am pățit ceva similar. Am cumpărat o casă și un dormitor avea o ușă de acces către acoperiș. Am decis să merg pe acoperiș și m-am speriat când am văzut acolo un scaun cu o păpușă pe el. După mi-am trimis toți membrii familiei, ca să se sperie și ei, ca mine”.

Nu are dinți, dar are un succes uriaș la bărbați! Cum arată „regina fără dinți” și ce spun bărbații despre ea, fără pic ... O femeie se gândește să se despartă de iubitul său, după o relație de 10 ani. De ce a cerut ajutor pe internet în aceast...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
De ce apar stoluri uriașe de păsări negre toamna. Specialiștii explică fenomenul care îi surprinde pe oameni
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Un român a găsit o metodă inedită de a pune varza la murat. Imaginile au devenit virale
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x