Antena Căutare

Un iubitor de munte, ale cărui picioare au fost amputate, a ajuns pe Everest! Acum 40 de ani, era să moară din cauza degerăturilor, dar la 70 de primăveri, și-a văzut visul cu ochii!

Un chinez în vârstă de 69 de ani ale cărui picioare au fost amputate din cauza degerăturilor suferite după prima sa expediţie pe Everest, pe care a făcut-o în urmă cu peste patru decenii, a ajuns, luni, pe vârful montan, scrie Time.com.

Povestea vârfului Everest, cel mai înalt punct de pe Pământ! De unde vine denumirea şi cum a fost descoperit "acoperişul lumii"

Chinezul Xia Boyu a ajuns pe Everest la 8.26 după ora Nepalului, potrivit unui mesaj pe care fiul său, Cloud Xia, l-a publicat pe platforma de socializare chineză WeChat. Aceasta a fost a cincea încercare a alpinistului de a-şi îndeplini visul.

Un iubitor de munte, ale cărui picioare au fost amputate, a ajuns pe Everest! Acum 40 de ani, era să moară din cauza degerăturilor, dar la 70 de primăveri, și-a văzut visul cu ochii!

Articolul continuă după reclamă

Ajutat de șerpași și un alpinist profesionist

În prezent, Xia Boyu ar coborî de pe munte. El este ajutat de alpinistul Mingma G. Sherpa din Nepal şi de încă 11 şerpaşi.

Bărbatul a devenit prima persoană cu un astfel de handicap care a primit acordul de a urca spre cel mai înalt vârf de pe Pământ, după ce Curtea Supremă din Nepal a anulat temporar o interdicţie guvernamentală ce discrimina alpiniştii cu dizabilităţi motorii şi pe cei nevăzători.

Un iubitor de munte, ale cărui picioare au fost amputate, a ajuns pe Everest! Acum 40 de ani, era să moară din cauza degerăturilor, dar la 70 de primăveri, și-a văzut visul cu ochii!

El a făcut parte dintr-o echipă naţională a Chinei, în 1975. Atunci, grupul s-a confruntat cu condiţii meteorologice dificile chiar aproape de vârful muntelui. Xia Boyu a suferit degerături severe, iar, mai târziu, în 1996, ambele sale picioare au fost amputate de sub genunchi, după ce a fost diagnosticat cu un tip de cancer de sânge.

Un iubitor de munte, ale cărui picioare au fost amputate, a ajuns pe Everest! Acum 40 de ani, era să moară din cauza degerăturilor, dar la 70 de primăveri, și-a văzut visul cu ochii!

Alpinistul s-a întors pe Everest în 2014, dar o avalanşă a ucis 16 şerpaşi la începutul sezonului, ducând la anularea celor mai multe expediţii.

Xia Boyu a mai făcut o încercare în anul următor, dar sezonul de alpinism a fost din nou afectat, de data aceasta de un cutremur puternic din Nepal, în urma căruia au murit aproximativ 9.000 de persoane, dintre care 22 aflate pe Everest.

Un iubitor de munte, ale cărui picioare au fost amputate, a ajuns pe Everest! Acum 40 de ani, era să moară din cauza degerăturilor, dar la 70 de primăveri, și-a văzut visul cu ochii!

Cea mai recentă încercare a lui Xia Boyu de a ajunge pe vârful Everest a fost în 2016, când condiţiile meteorologice nefavorabile l-au obligat din nou să se retragă, deşi se afla la 200 de metri distanţă de împlinirea visului său.

Un iubitor de munte, ale cărui picioare au fost amputate, a ajuns pe Everest! Acum 40 de ani, era să moară din cauza degerăturilor, dar la 70 de primăveri, și-a văzut visul cu ochii!

Singura persoană care a ajuns pe vârful Everest având două picioare amputate, înainte de Xia Boyu, este neozeelandezul Mark Inglis, care a înregistrat acest record în 2006.

Sute de alpinişti urcă pe Everest în fiecare an în timpul sezonului de primăvară, care începe în aprilie, când condiţiile meteorologice sunt mai potrivite decât în restul anului.

Un iubitor de munte, ale cărui picioare au fost amputate, a ajuns pe Everest! Acum 40 de ani, era să moară din cauza degerăturilor, dar la 70 de primăveri, și-a văzut visul cu ochii!

Anul trecut, 634 de persoane au ajuns pe vârful Everest şi 7 au murit încercând.

Potrivit The Guardian, Everest este cel mai înalt punct de pe Pământ doar în cazul în care măsurătoarea se face de la nivelul mării. Însă, dacă măsurătoarea începe din centrul Pământului, Everestul este depăşit cu 1.811 metri de vulcanul Chimborazo din Ecuador.

Probleme cu banii? Invață să economisești cu cap: ZECE idei care îți vor salva buzunarul... Noroc chior, nu glumă! Un bărbat a câștigat la LOTERIE de două ori într-o singură săptămână! Suma fabuloasă pe care a în...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Satul din România în care poți ajunge doar pe jos, după câteva ore de mers prin munți. Cum arată locul desprins din povești
Satul din România în care poți ajunge doar pe jos, după câteva ore de mers prin munți. Cum arată locul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Au stat 10 nopți într-un Airbnb, iar după plecare au primit un mesaj tulburător de la gazde. Ce au aflat despre dormitor
Au stat 10 nopți într-un Airbnb, iar după plecare au primit un mesaj tulburător de la gazde. Ce au aflat despre...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.

x