Antena Căutare

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale artistului David Hockney, adjudecată contra sumei de 23,1 milioane de lire sterline

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale artistului britanic David Hockney, „The Splash”, a fost adjudecată contra sumei de 23,1 milioane de lire sterline, la Sotheby's din Londra.

Cumpărătorul tabloului estimat iniţial la 20 - 30 de milioane de lire sterline a rămas anonim, scrie BBC. Preţul final a fost de 23.117.000 de lire sterline.

Pictura, realizată în stilul minimalist al lui Hockney, descrie momentul imediat de după ce un înotător sare în apa dintr-o piscină din Los Angeles. Este considerată una dintre imaginile remarcabile ale artei secolului 20 şi face parte dintr-o serie, alături de „A Little Splash” şi „A Bigger Splash”. Seria a fost inspirată de timpul petrecut de Hockney în Los Angeles, după ce a absolvit cursurile de artă.

„A Bigger Splash” se află la muzeul Tate din Londra, iar „A Little Splash”, într-o colecţie privată şi nu a apărut niciodată în piaţa publică.

În 2006, „The Splash” a fost vândută unui colecţionar privat pentru 2,9 milioane de lire sterline - un record la acel moment pentru lucrarea lui Hockney. Ea a fost păstrată de acel cumpărător până în prezent.

Înainte de asta, tot în 2006, vânzarea „A Neat Lawn” pentru 1,9 milioane de lire sterline a reprezentat un record pentru pictor.

De atunci, interesul pentru lucrările lui Hockney a crescut. În 2018, la Christie's din New York, „Portrait of an Artist (Pool with Two Figures)” a fost vândută pentru mai mult de 90 de milioane de dolari - record, la acel moment, pentru o lucrare a unui artist în viaţă.

Preţul a fost depăşit, în 2019, de o sculptură a americanului Jeff Koons, vândută pentru 91,1 milioane de dolari.

David Hockney a vizitat oraşul californian prima dată în 1964. Un an mai târziu, a revenit la Londra, unde a început să lucreze la primul său tablou cu piscină, „Picture of a Hollywood Swimming Pool”, vândut în noiembrie 2019, la Sotheby's din New York, pentru 7,2 milioane de dolari.

În 1966, pictorul s-a întors la Los Angeles, iar în decurs de un an a realizat lucrările „Splash”.

Sursa : news.ro

O vânzătoare de burgeri din Marea Britanie a ajuns model de succes datorită unei singure fotografii postate pe Instagram... Victorie medicală: tumoră gigant de 3 kg, veche de 18 ani a fost extirpată în premieră în România. Ce spital a reușit un...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x