Antena Căutare

Vești proaste pentru localnicii din Galați. Școli și spitale rămase fără apă potabilă. Peste o sută de mii de oameni afectați

Joi, 18 octombrie, jumatate din orasul Galati ramane fara apa potabila din cauza unor lucrari care vor dura 16 ore. Apă Canal SA a anuntat ca va pune la dispozitie cisterne cu apa, cererile putand fi facute la dispeceratul societatii

Peste o sută de mii de gălăţeni au rămas, joi, fără apă rece la robinete din cauza unei lucrări care presupune oprirea unei staţii de repompare. Patru cisterne cu apă vor aproviziona oraşul, prioritate având unităţile medicale şi de învăţământ, potrivit MEDIAFAX.

În zona afectată de restricţii sunt 25 de unităţi de învăţământ care nu au suspendat cursurile, dar au micşorat programul şi i-au rugat pe părinţii preşcolarilor şi ai şcolarilor din ciclul primar să le pună copiilor la pachet apă şi alimente.

„Nu avem nicio solicitare de la o şcoală, grădiniţă, pentru suspendarea cursurilor. Unităţile aflate în zonele afectate îşi modifică orarul, vor avea program mai scurt. Conform regulamentului, dacă o unitate vrea să suspende cursurile, decizia se ia în Consiliul de Administraţie al şcolii şi apoi se trimite o înştiinţare la Inspectoratul şcolar”, a explicat, la solicitarea corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IŞJ Galaţi, Oana Enache.

Pentru situaţii deosebite, Apă Canal SA a anunţat că va pune la dispoziţie cisterne cu apă, cererile putând fi făcute la Dispeceratul societătii, la numerele de telefon 0236/463294 si 0236/473380 int.133. Vor avea prioritate unităţile spitaliceşti, unităţile şcolare, obiectivele socio-culturale.
Lucrarea de joi este cuprinsă în Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă si Apă Uzată în Judeţul Galaţi, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructura Mare.
Lista celor afectaţi include blocuri, abonaţi casnici, agenţi economici, instituţii din arealul cuprins între: str. Gh. Doja, bdul. G. Coşbuc, str. Drumul Viilor, str. N. Mantu, str. Drumul de Centură, Sat Fileşti, Calea Smârdan. Sunt incluse următoarele cartiere, cu străzile adiacente: Cartier Aurel Vlaicu; Cartier Siderurgiştilor Vest, Cartier Micro 14 (inclusiv Viaduct); Cartier I.C. Frimu; Cartier Fileşti; Sat Fileşti, Cartier Micro 38; Cartier Micro 39A; Cartier Micro 39 B; Cartier Micro39C; Cartier Micro 40; Cartier Micro 13 B; abonaţi casnici, agenţi economici, instituţii din străzile Ştiinţei, T. Vladimirescu, Brateş, Gerului, Şarpelui, Luceafărului, Picturii, Lacului, V. Babeş, Aleea CFR 1,2,3, Radu Negru (tronson str. Ştiinţei – str. T. Vladimirescu), Domnească (tronson str. Basarabiei – Parc CFR), Cezar (tronson str. Domnească – str. Grădina Veche), Grădina Veche, D. Bolintineanu (tronson str. Domnească – str. Grădina Veche), V.Alecsandri (tronson str. Domnească – str. Grădina Veche), Ep. Melchisedec Ştefănescu (tronson str. M. Bravu – str. Grădina Veche), M. Bravu (tronson str. Basarabiei – str. V. Alecsandri), Afinului. „Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de sistarea apei potabile, mulţumim pentru înţelegere şi îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un interval cât mai scurt de timp. Totodată, rugăm toţi abonaţii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic în perioada întreruperii furnizării apei”, a precizat societatea de utilităţi.

Şi-au cumpărat vile de lux în Bucureşti, dar au ajuns să trăiască printre porci şi vaci! Cum e posibil... Prețurile legumelor au CRESCUT din cauza unei molii periculoase: “Sunt şi fermieri cu sută la sută pagubă”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x