Antena Căutare

Adrian Nastase a fost vizitat de familie in prima zi a anului

Adrian Nastase a fost vizitat azi de familie. Sotia si cei doi fii i-au dus fostul premier un pachet cu bunatati si un cadou. Timp de aproape doua ore, Adrian Nastase s-a bucurat de prezenta familiei sale.

Pentru Adrian Nastase, Revelionul nu a mai fost ca in anii trecuti. Este prima data cand fostul premier lipseste de la petrecerea dintre ani.

Din spatele gratiilor, Adrian Nastase a publicat pe blogul sau gandurile pentru anul ce a trecut.

"Nu-mi pare deloc rau ca ma despart de anul 2012. De exemplu, de ziua de 20 iunie. Imi aduc aminte felul in care priveam in acea zi, din afara, ca prin ceata, cu tristete, cu dezamagire, cu revolta, o viata pe care o stiam a fi a mea."

Pe langa preparate de sarbatoare, sotia i-a adus si mesaje de la prieteni si sustinatori.

"Primul lucru pe care ni-l propunem este sa primim o veste buna este legata de liberarea lui conditionata intr-un timp relativ scurt", a declarat Dana Nastase.

In penitenciar, fostul premier isi imparte timpul cu ceilalti condamnati.

"Le-am vorbit despre Constitutie, despre poezie, despre paradoxuri, despre masonerie, despre Paunescu, despre libertate, despre familie, despre evadarea in lectura", a mai scris Nastase pe blogul sau.

Anul 2013 ar putea incepe cu dreptul pentru fostul premier. Magistratii ar putea decide eliberarea sa in curand.

Traian Basescu a petrecut Revelionul in Covasna cu familia si Elena Udrea... Anul 2013 incepe in forta pentru guvernul Ponta. Care sunt primele masuri ce trebuie luate...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra Iranului
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Sora lui Kim Jong Un, prima reacție după zvonurile că liderul nord-coreean ar fi murit. Ce acuzații a lansat Kim Yo Jong
Sora lui Kim Jong Un, prima reacție după zvonurile că liderul nord-coreean ar fi murit. Ce acuzații a lansat Kim...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x