Antena Căutare

Chirica, tot mai aproape de o candidatură din partea PNL la Primăria Iaşi

Primarul Iaşiului Mihai Chirica va candida din partea PNL la alegerile locale, susţin surse liberale, decizia fiind luată după finalizarea sondajului comandat de PNL, care îl plasează pe Chirica pe prima poziţie în cursa pentru primăria Iaşi.

Surse din cadrul PNL Iaşi au declarat pentru News.ro că hotărârea privind venirea lui Chirica la PNL a fost luată marţi la Bucureşti, în cadru restrâns, în cadrul unei întâlniri la care au participat Ludovic Orban şi câţiva lideri liberali ieşeni.

Aceleaşi surse au precizat că Mihai Chirica înregistrează aproape 50 la sută în sondajul efectuat de PNL în municipiul Iaşi şi că are prima şansă să câştige un nou mandat de primar.

În mediul politic ieşean, ideea intrării lui Chirica în PNL se vehiculează de peste un an, însă decizia a fost amânată din cauza opoziţiei filialei municipale a liberalilor condusă de către deputatul Marius Bodea.

Edilul Mihai Chirica a spus cu o zi în urmă că va decide în viitorul apropiat dacă va candida independent sau din partea unui partid, precizând că “toţi cei care înţeleg că sprijinul acordat Moldovei înseamnă dezvoltarea României îi vor fi parteneri“.

Articolul continuă după reclamă

Întrebat de jurnalişti dacă a luat o decizie privind candidatura sa pentru un nou mandat la primăria Iaşi, Mihai Chirica a spus că va anunţa în curând dacă va merge independent sau va intra într-un partid.

”În curând voi anunţa dacă voi candida independent sau pe listele unui partid, că de candidat voi candida. Suntem o provincie caralegiană, în momentul de faţă nu ne găsim nici candidaţii. Una peste alta, va trebui să iau şi eu o cale pe care să merg. Ea poate fi definită, trasată de nişte principii. Principalul principiu este conlucrarea cu Iaşiul şi Moldova, pentru dezvoltarea acestei regiuni. Toţi cei care înţeleg că atenţia asupra noastră este esenţială pentru dezvoltarea României sunt partenerii mei”, a afirmat primarul Iaşiului, Mihai Chirica.

Totodată, Chirica a invocat sprijinul pe care preşedintele Klaus Iohannis îl acordă Moldovei, întrucât a promulgat legea privind autostrada Iaşi-Târgu Mureş.

Edilul a mai spus că a făcut în ultimul timp mai multe sondaje la Iaşi şi că va prezenta rezultatele în perioada umătoare.

În cursul zilei de marţi, unii lideri ai PSD Iaşi susţineau că social-democraţii aşteptau încă un răspuns din partea lui Chirica pentru a candida din partea PSD.

Unii lideri ai PSD Iaşi invocau faptul că dacă Mihai Chirica merge la PNL, atunci sunt şanse minime ca PSD să mai câştige şefia Consiliului Judeţean Iaşi.

Mihai Chirica a fost ales primar în 2016, când a candidat din partea PSD. El a fost exclus din partid în urmă cu doi ani, după criticile virulente la adresa lui Liviu Dragnea.

Sursa : news.ro

PSD: Victor Costache, cel mai nociv ministru al Sănătăţii, este acum la audieri în Parlament în loc să fie la audieri la... Ludovic Orban a primit amendă în trafic, pe autostrada A1! Ce i-a spus polițistului care l-a sancționat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra Iranului
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x