Antena Căutare

Costel Alexe, la audieri: Deneş a făcut doar rău silviculturii din România. În ultimul an al mandatului său au crescut cu 24% tăierile ilegale în Bistriţa-Năsăud

Ministrului propus al Mediului, Costel Alexe, a spus, în timpul audierilor de la comisie, că fostul ministru al Mediului Ioan Deneş a făcut doar rău silviculturii din România şi că în ultimul an al mandatului acestuia au crescut tăierile ilegale în judeţul Bistriţa-Năsăud cu 24%.

"Din păcate, deşi suntem astăzi adversari politici, după doamna Doina Pană, care a fost ministrul Apelor şi Pădurilor, un ministru bun de altfel, nu o spun eu, o spun şi cei din minister pe care i-am găsit, după domnia sa cred cu tărie că acest minister a fost condus de cel mai slab ministru care l-a avut România vreodată în domeniul silvic şi forestier: domnul Deneş. Domnul Deneş a făcut doar rău silvicuturii din România şi din păcate nu am găsit încă o acţiune bună sau o măsură bună pe care să o fi luat. Indiferent care este răspunsul sau realitatea, vă spun un singur lucru. În ultimul an al mandatului său, în judeţul Bistriţa-Năsăud, nu o spun eu, o spun rapoartele Gărzii Forestiere, tăierile ilegale în judeţul Bistriţa-Năsăud au crescut cu 24 la sută. În judeţul ministrului Apelor şi Pădurilor”, a spus Costel Alexe, la audierile de la comisiile din Parlament. El a spus şi ce a găsit în minister pe tema pădurilor. "Un SUMAL îngheţat, cifre în creştere ale tăierilor ilegale de păduri, 2019 mai mari ca 2018, studii bine ascunse cu păduri virgine amânate de la protecţie, lipsa pădurilor exploatate şi neîmpădurite în termenul legal de doi ani de zile, o regie a pădurilor, ştiţi că au fost nemumărate discuţii în cadrul comisiilor privind Romsilva, solicitări ale comisiilor în care li s-au răspuns în doi peri, o serie de politici duşmănoare faţă de ce avem mai de preţ, pădurile României”, a mai spus Alexe. El a precizat că a comprimat în trei luni măsuri pe care guvernările precedente nu le-au luat în trei ani. Alexe a mai anunţat că aproape 40 la sută din Pădurea Băneasa va deveni pădure-parc. "37 la sută din suprafaţa pădurii Băneasa, administrată de Romsilva, va deveni pădure-parc. Sunt dintre dumneavoastră care m-au sunat şi mi-au spus, Costel, avem păduri în jurul oraşelor în care locuim, am vrea să le băgăm în zone de protecţie să nu mai fie păduri de producţie şi pădurile să aibă acel rol pe care ar trebui în jurul oraşelor, de plâmân verde. Celelalte 67 la sută din pădurea Băneasa, deşi sunt proprietate privată, am luat decizia cu ai noştri colegi din cadrul ministerului ca în amenajamentul silvic din luna martie să intre în zona de protecţie. Pentru că Bucureştiul suferă astăzi din cauza poluării”, a mai afirmat ministrul propus la Mediu. El a menţionat că există cinci proiecte de hotărâre de guvern cu păduri-parc care vor fi redate cu titlu gratuit administraţiilor locale din Râmnicu Vâlcea, Timişoara, Buzău, Suceava şi Călimăneşti. De asemenea, Alexe a mai spus că în această primăvară vor fi cele mai multe şantiere de reîmpădurire care au avut loc vreodată în România. Alexe a mai precizat că este de acord cu exploatarea pădurii, dar acesta să fie făcută durabil şi sustenabil. "Sunt de acord să exploatăm pădurea, durabil şi sustenabil pentru generaţiile viitoare. Dar dacă ai primit avizul să o exploatezi, ai şi obligaţia să faci regenerare, altfel te supui rigorilor legii. Am făcut şi un pas important pentru întărirea controlului, toate organizaţiile neguvermantale să poată să aibă acces în fondul forestier. Nu aş vrea să îi dau numele că nu am discutat şi nu am acordul lui, dar acum două zile m-a sunat un preşedinte al unei importante asociaţii de profil din România să îmi spună că e sechestrat în interiorul fondului forestier”, a mai afimat Alexe.

Sursa : news.ro

Cîţu, audiat în comisii: Este nevoie de un ritm gradual de reducere a deficitului bugetar. Aş fi vrut să plătim pensiile... Orban: Alegerile locale vor fi, cel mai probabil, pe 14 iunie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x