Antena Căutare

Daniel Zamfir (PSD): Moţiunea de cenzură are şanse foarte mari, va fi votată şi de parlamentari ALDE

Senatorul PSD Daniel Zamfir spune că "nu va nicio problemă" să se obţină votul care lipseşte pentru a trece moţunea de cenzură. "Chiar dacă celelalte partide, cum ar fi ALDE, PMP, s-au exprimat, preşedinţii lor, împotriva moţiunii de cenzură, vă rog să observaţi poziţiile publice pe care le au mulţi dintre parlamentarii ALDE, spre exemplu, care sunt total nemulţumiţi de felul în care domnul Ludovic Orban conduce astăzi Guvernul României şi nu am nici un fel de îndoială că vor fi parlamentari de la ALDE, care vor vota moţiunea de cenzură", afirmă el.

Daniel Zamfir crede că şansele moţiunii de cenzură sunt "foarte mari".

"Mai trebuie un vot ca moţiunea să fie adoptată. Cred că nu va fi nici o problemă ca un vot, poate chiar mai multe să vină în favoarea moţiunii (...). Chiar dacă celelalte partide, cum ar fi ALDE, PMP, s-au exprimat, preşedinţii lor, împotriva moţiunii de cenzură, vă rog să observaţi poziţiile publice pe care le au mulţi dintre parlamentarii ALDE, spre exemplu, care sunt total nemulţumiţi de felul în care domnul Ludovic Orban conduce astăzi Guvernul României şi nu am nici un fel de îndoială că vor fi parlamentari de la ALDE, care vor vota moţiunea de cenzură", a afirmat el, la RFI.

El a spus că "vom vedea" ce se va întâmpla, dacă moţiunea de cenzură va trece.

"Dacă moţiunea va trece, sigur că aşteptăm ca preşedintele României să desemneze un nou prim-ministru, în funcţie de noua majoritate parlamentară care va fi prezentată. Preşedintele interimar al PSD-ului a şi propus la un moment dat ca până la alegerile la termen să fie un Guvern de uniune naţională, propunerea a fost respinsă de preşedintele României. Nu ştiu, vom vedea, a susţinut Zamfir.

Articolul continuă după reclamă

Moţiunea de cenzură "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democraţiei româneşti", iniţiată de PSD şi UDMR după ce Guvernul Orban şi-a asumat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi, va fi citită, luni, în Parlament.

Sursa : news.ro

Şedinţă extinsă a PNL, înainte de citirea moţiunii de cenzură... Klaus Iohannis se va întâlni cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, pentru a discuta despre bugetul Uniun...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European:
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European: "Vreau să..."
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi
Cât de mult a crescut Berat Rüzgar Özkan, micuțul din Moștenirea. Cum arată astăzi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV
Gabriela Cristea și-a schimbat look-ul. Cum arată acum prezentatoarea TV Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă acum închisoarea
Un moldovean care muncea în Italia doar de o zi a fost lăsat să moară pe şantier de 6 români. Aceștia riscă... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie
Vom avea apă după program: curge în ianuarie și februarie, se oprește din august până în noiembrie Jurnalul
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!”
Connect-R, despre relația cu Misha după divorț: „Nu putea să aibă o mamă mai bună!” Kudika
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL
Profetul Apocalipsei, previziune cutremuratoare pentru final de an. Ce se va intampla cu LUMEA e TERIBIL Redactia.ro
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv
Meseriile fără studii, plătite cu 250.000 € pe an. Riscurile sunt uriașe, însă companiile recrutează masiv Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x