Antena Căutare

Front comun la Iaşi între PNL, USR, PLUS, PMP şi asociaţiile civice pentru autostrada Iaşi - Târgu Mureş. Va fi sesizat Avocatul Poporului

Asociaţiile civice ieşene “Moldova vrea Autostradă“, “Împreună pentru A8“ şi “Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei“ au organizat, miercuri, o întâlnire cu şefii partidelor de opoziţie din Iaşi, la finalul căreia a fost semnată o declaraţie comună privind susţinerea proiectului autostrăzii A8.

Filialele ieşene PNL, USR, PLUS şi PMP, dar şi mai multe asociaţii civice, au anunţat, miercuri, că vor sesiza Avocatul Poporului privind încălcarea de către Guvern a legii referitoare la autostrada Ungheni - Iaşi - Târgu Mureş.

Asociaţiile civice ieşene “Moldova vrea Autostradă“, “Împreună pentru A8“ şi “Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei“ au organizat, miercuri, o întâlnire cu şefii partidelor de opoziţie din Iaşi, la finalul căreia a fost semnată o declaraţie comună privind susţinerea proiectului autostrăzii A8. Declaraţia a fost semnată de şefii locali ai PNL, USR, PLUS şi PMP, dar şi de reprezentanţii celor trei asociaţii civice care militează pentru autostradă.

Vicepreşedintele asociaţiei “Împreună pentru A8“, Cătălin Urtoi, a declarat la finalul întâlnirii, într-o conferinţă de presă, că semnatarii declaraţiei cer Guvernului să renunţe la realizarea autostrăzii în parteneriat public-privat.

Totodată, liderii locali PNL, USR, PLUS şi PMP, dar şi asociaţiile civice, solicită înfiinţarea Unităţii de Implementare şi Management a proiectului Autostrăzii Ungheni - Iaşi - Târgu Mureş, structură care să fie în subordinea Ministerului Transporturilor şi din care să facă parte şi reprezentanţi ai societăţii civile ieşene.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, participanţii la întâlnire au convenit să sesizeze Avocatul Poporului privind încălcarea de către Guvern a legii Autostrăzii A8, votată toamna trecută în Parlament.

Liderul filialei municipale a PNL Iaşi, deputatul Marius Bodea, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că fără implicarea asociaţiilor civice din Iaşi proiectul ar fi fost ignorat de către Guvern.

“Politicienii au arătat în atâtea rânduri că nu mai au credibilitate, iar societatea civilă ne ajută să împingem acest proiect şi să-l aducem în prim-plan. Moldova este complet izolată, trăim practic în două Românii, iar frustrarea în această zonă este imensă. De 30 de ani, PSD stă în capul mesei în Moldova şi nu face nimic. De ce suntem cei mai săraci şi cu cele mai puţine investiţii? Din cauza lipsei autostrăzii. Întâlnirea de azi (miercuri - n.r.) a fost una bună, iar opoziţia ieşeană demonstrează că orgoliile trebuie să dispară“, a spus deputatul PNL Marius Bodea.

La rândul său, liderul USR Iaşi, deputatul Cosette Chichirău, a precizat, în aceeaşi conferinţă de presă, că nu este suficient ca politicienii locali să susţină proiectul, ci trebuie să se implice şi şefii de la Bucureşti ai partidelor.

“Moldova s-a golit de oameni şi a rămas în urmă. Nu este suficient ca doar noi să avem un punct de vedere. Conducerile partidelor trebuie să-şi asume proiectul autostrăzii, la fel toţi candidaţii la alegerile prezidenţiale. Le cerem asta. Şi cei de la PSD Iaşi trebuie să pună presiune pe liderii lor“, a declarat deputatul USR Cosette Chichirău.

Preşedintele PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă, a afirmat că responsabilitatea aplicării legii privind autostrada Moldovei revine Ministerului Transporturilor, el considerând că Guvernul şi-a bătut joc de acest proiect.

Şefii asociaţiilor civice au anunţat că săptămâna viitoare se vor întâlni şi cu liderii ieşeni ai PSD, ALDE şi Pro România.

Asociaţiile “Moldova vrea autostradă“, “Împreună pentru A8“ şi “Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei“ au precizat marţi, într-un comunicat de presă, că anunţul premierului privind scoaterea autostrăzii Comarnic - Braşov din schema de finanţare în parteneriat public-privat şi declararea proiectului drept prioritate naţională “a creat stupoare şi o profundă nemulţumire în Moldova“.

Cele trei asociaţii i-au adresat o scrisoare deschisă premierului Dăncilă, prin care îi cer o întrevedere pe tema autostrăzii Moldovei.

Potrivit reprezentanţilor celor trei asociaţii, din declaraţia publică a premierului Dăncilă, românii au înţeles că zona Moldovei nu are nicio importanţă pentru Guvern şi că “regiunea nu se înscrie în niciun fel de prioritate, nici naţională, nici regională, nici judeţeană, nici măcar comunală“.

Sursa : news.ro

Tăriceanu, confirmat candidat ALDE la Preşedinţie, despre candidatura lui Dăncilă: Este o dezamăgire că s-a luat această... Eugen Tomac, despre raportul referitor la diaspora: "Un raport care ar trebui să alerteze CSAT şi Parlamentul. Treb...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra Iranului
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x