Antena Căutare

Gorghiu: Nu am să accept ca momente extrem de întunecate din istoria umanităţii să fie folosite de habarniştii din PSD, ca Olguţa Vasilescu, pentru a genera frică

Vicepreşedintele Senatului, Alina Gorghiu, critică în termeni duri declaraţiile şefului de campanie al Vioricăi Dăncilă, Olguţa Vasilescu, care a afirmat că ”domnul Klaus se vede deja şef de lagăr de concentrare”, spunând că este ”de jenă” ca evenimente precum Holocaustul să fie folosite în scop electoral.

”Derapajele şi fake news-urile vin zilnic de la PSD. Aşa ştiu ei să facă campanie, să mintă, să exploateze fricile tuturor din societate, să ţină electoratul captiv prin ameninţări şi discurs agresiv. Nu am să accept, nici eu, nici colegii mei ca momente extrem de întunecate din istoria umanităţii să fie folosite de habarniştii din PSD, ca Olguţa Vasilescu, pentru a genera frică. Vă rog să le spuneţi tuturor că PSD este ruşine pentru o ţară europeană. Ceea ce face PSD în aceste zile este de jenă”, a afirmat Alina Gorghiu, luni seară, în discursul ţinut la un miting electoral la Ploieşti.

Gorghiu a spus că PNL ”nu se vaită, ci face”, arătând că liberalii nu vor tăia pensii, nu vor reduce salarii, vor construi spitalele promise de PSD pe hârtie.

Liderul liberal s-a referit şi la Viorica Dăncilă, despre care spune că ”a ajuns să vorbească despre ce este demn”.

”Ca femeie, pot să vă spun că nedemn pentru cineva este să nu-ţi cunoşti limitele, că ridicol de nedemn este să fii analfabet funcţional, dar să ai pretenţia că ocupi funcţii publice în statul român şi chiar demnităţi înalte, că este nedemn să te victimizezi pe ideea că eşti femeie, când nimeni din statul ăsta nu te atacă pe motiv că eşti femeie, şi e nedemn să mizezi pe fricile şi pe minciunile pe care le promovezi ca partid politic şi nu pe ceva pe care stăpâneşti sau prin care excelezi, aceasta este ViIorica Dăncilă!”, a afirmat Alina Gorghiu.

Articolul continuă după reclamă

Ea a spus că ”orice vot lipsă pentru PNL înseamnă un vot pentru renaşterea PSD”.

Şefa de campanie a Vioricăi Dăncilă, fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu, a comentat declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis conform cărora nu este în competiţie electorală, ci într-un război cu PSD, afirmând că acesta deja se şi vede şef de lagăr de concentrare şi toţi PSD-iştii băgaţi acolo la reeducare.

Organizaţia ActiveWatch a anunţat că sesizează CNCD şi CNA, considerând că trivializarea unor momente din istoria neagră a umanităţii nu se justifică în niciun context social sau politic.

ULterior, OLguţa Vasilescu a spuc că nu a vrut, sub nicio formă, să lezeze sentimentele comunităţii evreieşti.

”Dacă cineva a înţeles alt lucru, îmi cer scuze public!”, spune ea.

Sursa : news.ro

Iohannis: Realizările cu care se tot laudă PSD-ul nu au adus omului de rând mare lucru... Un deputat liberal îi cere ministrului Dezvoltării să trimită corpul de control la Inspectoratul în Construcţii Iaşi, pe...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x