Antena Căutare

Guvernul scoate din proiectele pe care-şi asumă răspunderea prevederile referitoare la pensionarea magistraţilor şi trecerea la completurile de 3 judecători/ Amendamentele ALDE şi USR privind deficitul bugetar din 2020 au fost respinse

Guvernul a decis să scoată din proiectele de legi pe care-şi asumă, joi, răspunderea în Parlament prevederile referitoare la pensionarea anticipată a magistraţilor şi trecerea la completurile de 3 judecători, ca urmare a adoptării prevederilor în procedură parlamentară. De asemenea, în şedinţa de Guvern au fost respinse amendamentele USR şi ALDE privind deficitul bugetar, unul dintre amendamente cerând ca deficitul să fie de 3%, altul să crească până la 3,95%.

”În ceea ce priveşte proiectul de lege privind angajarea răspunderii Guvernului pentru modificarea legilor justiţiei au fost depuse o serie de amendamente, ca urmare a adoptării în procedură parlamentară a măsurilor privind prorogarea pensionării anticipate a magistraţilor cu doi ani de zile şi cea legată de formarea completelor de judecată de la 2 la 3 magistraţi. Grupul parlamentar al PNL a propus amendamentul de anulare a acestor prevederi din proiectul pe care urmează să ne angajăm răspunderea şi a rămas în vigoare angajarea răspunderii Guvernului pe ceea ce priveşte amânarea termenului pentru creşterea vechimii în vederea accederii magistraţilor la Institutul Naţional de Magistratură”, a anunţat, joi, Ionel Dancă, după şedinţa de Guvern.

Dancă a precizat că au fost depuse amendmente de către PNL, USR şi ALDE.

Potrivit lui Dancă, au fost respinse amendamente care vizează deicitul bugetar pentru 2020

”Amendamentele privitoare la deficitul bugetar pentru anul 2020, în sensul stabilirii listei de deficit bugetar la 3%, nu a fost fundamentat şi s-a propus respingerea acestuia. De asemenea, propunerea de creştere a deficitului bugetar la 3,95 la sută pentru anul 2020 nu corespunde cu viziunea actualului Guvern care intenţionează să ia măsuri pentru consolidarea fiscală şi bugetară de anul viitor, în sensul ajustării deficitului bugetar - de la 4,4% estimat pentru finalul acestui an la 3,6% - şi ca urmare a fost respins şi acest amendament”, a mai spus Dancă.

Articolul continuă după reclamă

Şeful Cancelariei primului ministru a prwcizat că au fost adoptate două amendamente depuse de PNL, ”unul care priveşte o corecţie a unei erori materiale privind anexa 1 la Legea plafoanelor bugetare şi modificarea bugetului alocat unităţilor administrativ teritoriale în sensul creşterii acestui plafon”.

”Aceasta este consecinţa creşterii nevoii de finanţare pentru unităţile administrativ teritoriale în urma schimbării formulei de alocare a veniturilor din impozitul pe venit”, a mai spus Dancă.

În ceea ce priveşte proiectul de abrogare a OUG 51/2019 privind transportul, Dancă a precizat că s-au acdceptat două amendamente. Unul priveşte extinderea valabilităţii licenţelor actuale până la 30 iunie 2021, iar al doilea prelungirea termenului pentru finalizarea procedurii de selecţie pentru operatorii de transport de către consiliile judeţene. Acest teren a fost prelungit până la până la 1 iulie 2021.

Guvernul îşi asumă, joi în Parlament, răspunderea pe trei proiecte de legi.

Sursa : news.ro

Dan Barna: Poziţia USR este aceea că bugetul trebuie dezbătut în Parlament. Ideea angajării răspunderii este una care ar... Orban: În cursul acestui an, deficitul va depăşi 4% din PIB. Trebuie să facem paşi spre a readuce deficitul sub 3% din ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este soția lui Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Cu ce se ocupă Cătălina Manea și unde lucrează
Cine este soția lui Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Cu ce se ocupă Cătălina Manea și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce avere are Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Ce proprietăți deține și cât a câștigat ca europarlamentar
Ce avere are Siegfried Mureșan, premierul desemnat de Nicușor Dan. Ce proprietăți deține și cât a câștigat...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x