Antena Căutare

Iohannis: Lipsa de competenţe, deciziile proaste şi managementul public haotic, marca PSD, au bulversat întreaga societate. Este timpul să regândim relaţia autorităţilor publice cu mediul de afaceri

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că guvernarea PSD a fost un adevărat test de anduranţă pentru reprezentanţii comapniilor. "Lipsa de competenţe, deciziile proaste şi managementul public haotic, marca PSD, au bulversat întreaga societate", a spus şeful statului, menţionând că "este timpul să regândim relaţia autorităţilor publice cu mediul de afaceri".

"Mă bucur că s-a terminat şi ultimul capitol din cartea neagră a guvernării PSD, care ştiu că a fost un adevărat test de anduranţă pentru dumneavoastră. Lipsa de competenţe, deciziile proaste şi managementul public haotic, marca PSD, au bulversat întreaga societate", a afirmat Iohannis, vineri, în discursul ţinut la Topul Naţional al Firmelor Private din România.

El a spus că ne aflăm acum în situaţia în care noul Guvern trebuie să găsească soluţii pentru a face România bine.

"I-am întâlnit aseară pe colegii dumneavoastră de la Camera de Comerţ. În ciuda unui an dificil, marcat de o guvernare haotică, am constatat că la nivelul întreprinzătorilor revine, treptat, speranţa. Oamenii de afaceri încep să devină optimişti faţă de perspectivele economiei noastre", a mai spus el.

El a adăugat că "este timpul să regândim relaţia autorităţilor publice cu mediul de afaceri".

Articolul continuă după reclamă

"Grija noastră trebuie să se îndrepte acum spre măsurile necesare pentru a avea un cadru instituţional stabil, simplu şi echitabil, fără decizii arbitrare, piedici injuste sau exces de birocraţie, aşa cum, din păcate, am văzut în guvernările din ultimii ani. În România există peste 615.000 de IMM-uri care angajează mai mult de jumătate din forţa de muncă. Aşadar, susţinerea acestui segment este o prioritate asupra căreia autorităţile publice trebuie să îşi concentreze mai bine atenţia", a afirmat Iohannis.

Potrivit şefului statului, suntem încă departe de celelalte state membre ale Uniunii Europene şi mult sub potenţialul de dezvoltare. La nivel european, România se situează pe ultimul loc, cu numai 2,2 IMM-uri la suta de locuitori, adică mai puţin de jumătatea mediei Uniunii Europene.

"Am convingerea că antreprenoriatul depinde nemijlocit de calitatea guvernării, şi aici am motive de optimism acum. În acest sens, digitalizarea administraţiei şi centrarea sa în jurul contribuabilului trebuie să demareze de îndată. Este momentul să renunţăm odată pentru totdeauna la practica „statului la coadă pentru orice”. O guvernare responsabilă presupune dialogul cu mediul de afaceri, implicarea reală şi mai aplicată a acestuia în elaborarea politicilor publice din domeniul economic. Promovând transparenţa şi consultările cu mediul de afaceri, îmbunătăţim semnificativ calitatea guvernării", a declarat el.

Iohannis a mai spus că este evident că economia românească are nevoie de investiţii şi de investitori. Până acum, din bugetul alocat de Uniunea Europeană prin actualul cadru financiar 2014-2020, ţara noastră a primit aproape 10 miliarde de euro, adică ceva peste 30%. Este puţin, în comparaţie cu potenţialul economiei, dar şi în comparaţie cu nevoile populaţiei, a susţinut el.

"Mă aştept ca premierul şi noii miniştri să ia măsurile necesare pentru ca în România să vină noi investitori şi să creştem semnificativ rata de absorbţie a fondurilor europene. Totodată, am încredere că dumneavoastră, reprezentanţii IMM-urilor, puteţi genera proiecte viabile pentru a utiliza eficient aceste fonduri", a afirmat Klaus Iohannis.

El a menţionat că întreprinzătorii de succes sunt actori implicaţi, conectaţi la nevoile societăţii şi hotărâţi să reuşească.

"Mă bucură faptul că şi în România se dezvoltă comunităţi de interese publice şi private, oameni profesionişti, antreprenori de succes care investesc nu doar în producţia de bunuri şi servicii, ci şi în domeniul social, în bunăstarea comunităţilor în care activează. Proiectele de antreprenoriat social reprezintă iniţiativele şi angajamentul oamenilor cărora le pasă de ceilalţi, ca răspuns la promisiunile deşarte şi la inerţia politicienilor social-democraţi, cărora, în realitate, nu le pasă de nevoile societăţii. Când autorităţile eşuează, oamenii buni se mobilizează", a spus Iohannis.

Sursa : news.ro

Ninel Peia, candidatul la prezidențiale dat dispărut, a fost găsit la mănăstire!... Liderul PMP Eugen Tomac a votat la o secţie din Chişinău pentru alegerea preşedintelui României...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra Iranului
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x