Antena Căutare

Ludovic Orban, declarație de ultimă oră! Ce măsuri vor mai fi impuse în România, în următoarea perioadă. „Nu există decât o singură soluţie”

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, că a fost oprită creşterea cazurilor de Covid-19, precizând că numărul persoanelor diagnosticate este mai mic decât cel din ziua echivalentă a săptămânii trecute. Premierul s-a referit la măsurile ce vor mai fi impuse, în următoarea perioadă.   

Ludovic Orban | Hepta

Ludovic Orban a fost întrebat într-o conferinţă de presă dacă autorităţile vor lua noi măsuri pentru limitarea infecţiilor cu noul coronavirus.

„Am o veste bună, care este vizibilă pentru cei care urmăresc. Nu numai că suntem pe un plafon, am oprit creşterea numărului de cazuri. Numărul de cazuri, persoane infectate, diagnosticate în ultimele şapte zile numărul de cazuri e mai mic decât numărul de cazuri din ziua echivalentă a săptămânii trecute. Şi astăzi avem o mie o sută şI ceva de cazuri faţă de 1.340 ceva de cazuri în sâmbăta trecută, adică în intervalul vineri, sâmbătă al săptămânii trecute”, a spus Orban.

Ludovic Orban: Nu există decât o soluție, pentru oprirea epidemiei de coronavirus, în România

El a menţionat că singura măsură este ca românii să respecte regulile, iar în acest mod va scădea numărul infectărilor.

Articolul continuă după reclamă

„Nu există decât o singură soluţie aici: cu cât mai mulţI români înţeleg să respecte măsurile, să respecte regulile, să se protejeze, cu atât numărul de infectări va scădea şi putem să ducem o viaţă normală pentru că ceea ce ne dorim noi este să ducem o viaţă normală, încetul cu încetul să se reia toate activităţile şi viaţa oamenilor să fie cât mai puţin afectată de această pandemie”, a mai declarat Orban, potrivit News.ro.

Când se vor redeschide restaurantele, în România. Nelu Tătaru, anunț de ultim moment! „Vor trebui respectate unele reguli”

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat că în privinţa numărului de cazuri de Covid-19 ţara noastră se află pe o pantă de stabilizare, dar că trebuie ca fiecare cetăţean să ajute prin respectarea regulilor pentru a putea ajunge pe o pantă descendentă. Ministrul Sănătăţii a fost întrebat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, cu i se pare bilanţul cazurilor din ultimele 24 de ore.

Alte 1.189 de cazuri noi de COVID-19 au fost anunţate sâmbătă de Grupul de Comunicare Strategică, bilanţul îmbolnăvirilor fiind de 77.544. De asemenea, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 37 de decese și un record al numărului de pacienți cu coronavirus aflați la ATI. Detalii, AICI!

Ups! Ludovic Orban, gafă stânjenitoare! Ce a spus prim-ministrul, în fața unor candidați la alegerile locale...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x