Antena Căutare

Mugur Isărescu, după ce a fost votat din nou ca guvernator: Avem un mandat nou, pregătirea României pentru aderarea la zona euro

Plenul Senatului şi Camerei Deputaţilor, reunit, miercuri, în şedinţă comună, a aprobat noua conducere a BNR. După şedinţă, Mugur Isărescu a afirmat că BNR are un nou mandat ambiţios, cu ”multe provocări”.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat, miercuri, după ce Parlamentul i-a aprobat un nou mandat, că actualul Consiliu de administraţie al BNR va depune ”toate eforturile” pentru îndeplinirea actualului mandat, dar are şi unul nou, de a pregăti România în vederea aderării la zona euro.

Plenul Senatului şi Camerei Deputaţilor, reunit, miercuri, în şedinţă comună, a aprobat noua conducere a BNR. După şedinţă, Isărescu a afirmat că BNR are un nou mandat ambiţios, cu ”multe provocări”.

”Cred că acest nou consiliu va depune toate eforturile, va depune întreaga capacitate profesională pentru îndeplinirea mandatului care îi este încredinţat. Mandatul nostru este stabilit de legile bancare, de legea Băncii Naţionale. Aş adăuga, aşa cum am spus şi în comisiile de specialitate, că avem şi un mandat nou, hotărât prin programul de aderare la zona euro, la care Banca Naţională, împreună cu Guvernul, cu reprezentanţii partidelor politice şi cu Academia Română, cu sprijinul Preşedinţiei, au lucrat. Acest mandat nou este pregătirea aderării României la zona euro. Avem un mandat ambiţios, cu multe provocări”, a spus guvernatorul.

Marţi, Isărescu a fost avizat favorabil de comisiile parlamentare de specialitate, cu unanimitate de voturi, pentru un nou mandat de guvernator.

Tot unanimitate a fost şi la avizarea propunerilor pentru Consiliul de Administraţie al BNR: Florin Georgescu (prim-viceguvernator), Leonardo Badea şi Eugen Nicolăescu (viceguvernatori), Gheorghe Gherghina, Cristian Popa, Balint Csaba, Dan Radu Ruşanu şi Virgiliu Stoenescu.

Isărescu are 69 de ani şi conduce BNR din 1990, fiind cel mai longeviv guvernator din lume. El a fost şi prim-ministru în perioada 1999 - 2000.

Sursa : news.ro

Curtea Constituţională a admis sesizarea lui Florin Iordache referitoare la completurile de trei judecători de la Înalta... Şerban Nicolae va fi înlocuit cu Liviu Lucian Mazilu la conducerea grupului PSD din Senat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x