Antena Căutare

Predoiu, în şedinţa de Guvern: Executivul nu poate adopta un act normativ prin care să modifice modul în care sunt aleşi preşedinţii de Consilii Judeţene. Contravine deciziei CCR

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis marţi, în şedinţa de Guvern, că Executivul nu poate adopta un act normativ prin care să modifice modul în care sunt aleşi preşedinţii de Consilii Judeţene, acesta arătând că un astfel de demers ar intra în contradicţie cu decizii ale Curţii Constituţionale.

Cătălin Predoiu s-a referit la decizia 682 din 2012 a Curţii Constituţionale a României, care prevede păstrarea neschimbată a sistemului de vot cu 12 luni înainte de alegeri. În acest context, Predoiu a spus că Guvernul nu poate să îşi asume schimbarea legislaţiei electorale şi nu poate decide alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene din rândul consilierilor şi nu direct, pentru că ar fi vorba despre o schimbare radicală. „Nu există aceeaşi situaţie ca în cazul alegerii primarilor, în unul sau două tururi, pentru că acolo avem acelaşi sistem de vot direct. Aici este o schimbare radicală. Soluţia este în Parlament, prin deblocarea dezbaterilor parlamentare, din păcate oprite printr-o decizie a fostei majorităţi PSD, la nivelul acelei comisii de elaborare a Codului electoral. Dacă Parlamentul adoptă anumite reguli (...) e voinţa Parlamentului. (...) E o chestiune în responsabilitatea Parlamentului, nu e în puterea Guvernului acest lucru ... Cu tot respectul pentru efortul colegilor, nu se poate” a spus Cătălin Predoiu. „Atunci trebuie să le transmitem colegilor din Camera Deputaţilor să ceară introducerea pe ordinea de zi a plenului” a replicat prim-ministrul Ludovic Orban.

OUG privind alegerea preşedinţilor de CJ în mod indirect, dintre consilierii judeţeni şi prin votul acestora, a fost pusă în dezbatere publică în 27 ianuarie, unul dintre argumentele Guvernului fiind că reglementarea în vigoare, privind alegerea în mod direct, reprezintă ”manifestarea partizană a intereselor particulare a preşedinţilor de CJ aflaţi în funcţie”.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că, în opinia sa, alegerea preşedinţilor de consilii judeţene de către consilierii judeţeni şi nu prin vot direct de către cetăţeni este un lucru "foarte corect”. Şeful statului a argumentat că preşedinţii consiliilor judeţene nu reprezintă comunităţi, ci sunt, mai degrabă, administratori.

Articolul continuă după reclamă

Sursa : news.ro

Vela anunţă că adjunctul şefului IPJ Olt, care se afla la conducere în momentul în care a început ancheta poliţiştilor d... Liderul tinerilor social-democraţi: Preşedintele Iohannis a ajuns instigatorul de serviciu. În loc să medieze între pute...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra Iranului
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x