Antena Căutare

Președintel Klaus Iohannis anunță că România va susţine deblocarea asistenţei financiare a UE pentru Republica Moldova

„România va susţine deblocarea asistenţei financiare a Uniunii Europene pentru Republica Moldova, necesară investiţiilor în reforme, dar şi trimiterea de experţi şi reluarea activităţii comisiei bilaterale”, a anunţat preşedintele Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la Cotroceni, după discuţiile cu premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, că, la iniţiativa sa, România a constituit un grup de experţi pentru a acorda asistenţă Chişinăului pentru consolidarea instituţiilor şi a anunţat că România va susţine deblocarea asistenţei financiare a Uniunii Europene pentru Republica Moldova.

„Este foarte important şi simbolic faptul că această primă vizită oficială a dnei prim-ministru, a conducerii Guvernului Republicii Moldova de la preluarea mandatului are loc în România. România a fost, este şi va fi cel mai constant şi dedicat susţinător al Republicii Moldova pentru transformarea democratică a ţării şi pentru atingerea nivelului de securitate şi prosperitate pe care îl doresc cetăţenii săi şi pentru parcursul european. Este simbolic pentru că România a susţinut prin acţiunea sa transferul paşnic de putere, care a avut loc la Chişinău pe 14 iunie şi care a pus capăt situaţiei de criză politică”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

El i-a urat Maiei Sandu mult succes în acest mandat deloc uşor.

Preşedintele a dat asigurări în privinţa sprijinului României şi al său personal pentru eforturile Guvernului de la Chişinău pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Articolul continuă după reclamă

„Am evidenţiat susţinerea clară a României pe aceste coordonate. I-am infoormat despre disponibilitatea României de a acorda, pe baza solicitărilor concrete ale Guvernului de la Chişinău, asistenţă dedicată consolidării instituţiilor. La iniţiativa mea, Administraţia prezidenţială a transmis deja Guvernului României propunerea de creare a unui grup de experţi din ministerele relevante, care împreună cu experţii desemnaţi de Guvernul Republicii Moldova să identifice de urgenţă domeniile în care este nevoie de astfel de asistenţă, iar pe baza acestui demers să fie demarate proiecte concrete. Partea română deja a constituit acest grup. Dna premier Sandu a răspuns pozitiv. Voi urmări personal derularea acestor iniţiative”, a precizat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a precizat că un subiect al discuţiilor a vizat continuarea derulării proiectelor bilaterale, mai ales a celor de interconectare energetică.

„România va susţine deblocarea asistenţei financiare a Uniunii Europene pentru Republica Moldova, necesară investiţiilor în reforme, dar şi trimiterea de experţi şi reluarea activităţii comisiei bilaterale”, a anunţat preşedintele.

Klaus Iohannis a precizat că a reiterat importanţa majoră reglementării conflictului din regiunea transnistreană cu respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi cu neafectarea vectorului proeuropean.

Premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită marţi dimineaţa, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis. Maia Sandu a venit împreună cu vicepremierul moldovean, Andrei Năstase. După primirea de la Cotroceni, premierul moldovean se va întâlni cu omologul său român, Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria, unde sunt programate, de asemenea, declaraţii comune de presă. Este prima vizită externă a prim-ministrul Maia Sandu.

Sursa : news.ro

Dăncilă îi primeşte la Palatul Victoria pe managerii TNB, Filarmonicii, Operetei şi Muzeului Naţional de Artă Contempora... Cinci foşti şi actuali aleşi locali, găsiţi de ANI în incompatibilitate, conflict de interese de natură administrativă s...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x