Antena Căutare

Liderul care a câștigat alegerile pe baza a 7,6 minciuni pe zi, și continuă să conducă țara astfel: „Nu am avut niciodată un preşedinte care să spună atât de multe neadevăruri precum…”

Editorul politic al CNN, Christ Cillizza, care scrie frecvent despre discursurile lui Donald Trump şi despre calitatea declaraţiilor preşedintelui, din punct de vedere al veridicităţii acestora, a relatat într-un articol postat pe site-ul WRAL.com cam cât minte în medie președintele Statelor Unite, sondaj făcut cu ajutorul celor de la Washington Post.

Editorul politic al CNN, Christ Cillizza, care scrie frecvent despre discursurile lui Donald Trump şi despre calitatea declaraţiilor preşedintelui, din punct de vedere al veridicităţii acestora, a relatat într-un articol postat pe site-ul WRAL.com cam cât minte în medie președintele Statelor Unite, sondaj făcut cu ajutorul celor de la Washington Post.

„Nu am avut niciodată un preşedinte care să spună atât de multe neadevăruri precum Donald Trump. Sau un preşedinte care, şi după ce se demonstrează că ceea ce spune el este fals, să continue cu multă plăcere şarada”, scrie Cillizza.

Publicaţia Washington Post verifică toate declaraţiile preşedintelui de când a fost instaurat în poziţie la 20 ianuarie 2017: „În ziua 558, a făcut 4.229 de declaraţii false sau exagerate – o creştere de 978 în doar două luni. Asta dă o medie de aproape 7,6 pe zi”, scrie Washington Post.

Editorul scrie că nu este vorba doar despre cifre, însă Trump a schimbat şi a respins toate declaraţiile care nu provin de la el.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit sondajului lansat de CBS News săptămâna aceasta, 91% din votanţii lui Trump susţin că au încredere în preşedinte ca sursă de informaţii exacte, în timp ce 63% spun că familiile şi prietenii lor au încredere în Trump. Doar 11% au încredere în ceea ce Trump numeşte „presa mainstream” pentru informaţii exacte.

Editorul susţine că: „problema este clară. Din ce în ce mai mulţi americani îşi iau ştirile de la o persoană care nu are apetenţă pentru fapte şi este de neegalat în istoria politicii americane. Şi orice Trump spune este amplificat – aproape în totalitate fără context sau întrebări – de Fox News, care se asigură că milioane şi milioane de oameni trăiesc într-un univers compus din <<realităţi alternative>>”, scrie Cillizza.

“Conluzia mea este că toate aceste fapte relatate vă deprimă, și înțeleg. Însă mai degrabă ar trebui să vă sperie, indiferent de înclinațiile politice pe care le aveți”, a încheiat editorul politic.

BREAKING NEWS: Doliu în PSD! Un important lider a murit...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Sora lui Kim Jong Un, prima reacție după zvonurile că liderul nord-coreean ar fi murit. Ce acuzații a lansat Kim Yo Jong
Sora lui Kim Jong Un, prima reacție după zvonurile că liderul nord-coreean ar fi murit. Ce acuzații a lansat Kim...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x