Antena Căutare

Prim-ministrul Viorica Dăncilă cere demiterea directorului CNAS şi a purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Osmanovici

„Am văzut declaraţiile purtătorului de cuvânt de la Casa Asigurărilor de Sănătate ceea ce arată că nu are ce căuta în această funcţie. De aceea, solicit ministrului Sănătăţii demiterea purtătorului de cuvânt al Casei Asigurărilor de Sănătate şi a directorului CNAS. Nu vom accepta niciodată ca un funcţionar public, un om care deţine o anumită funcţie, să aibă astfel de cuvinte pentru cetăţeni”, a spus Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă la PSD Mehedinţi, că a cerut ministrului Sănătăţii demiterea din funcţie a directorului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi a purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Osmanovici, după ce acesta din urmă a afirmat într-un interviu că oamenii mor indiferent dacă sistemul informatic al CNAS funcţionează sau nu.

„Am văzut declaraţiile purtătorului de cuvânt de la Casa Asigurărilor de Sănătate ceea ce arată că nu are ce căuta în această funcţie. De aceea, solicit ministrului Sănătăţii demiterea purtătorului de cuvânt al Casei Asigurărilor de Sănătate şi a directorului CNAS. Nu vom accepta niciodată ca un funcţionar public, un om care deţine o anumită funcţie, să aibă astfel de cuvinte pentru cetăţeni”, a spus Viorica Dăncilă.

Aceasta a precizat că a discutat joi cu ministrul Sănătăţii căreia i-a solicitat demiterea celor doi înainte de a intra în conferinţa de presă de la PSD Mehedinţi.

„Am cerut demiterea purtătorului de cuvnânt şi a directorului Casei Asigurărilor de Sănătate, am avut o discuţie cu doamna ministru pe acest aspect chiar înainte de a intra în sală” a spus primul ministru.

Articolul continuă după reclamă

În ceea ce priveşte blocajul sistemului cadrului de sănătate, premierul a afirmat că a cerut o analiză pentru a vedea care sunt cauzele şi va „căuta ca acest lucru să nu se repete”.

Purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Daniel Osmanovici, a declarat, miercuri, la RFI, referitor la faptul că sistemul cardului de sănătate nu funcţionează de peste două săptămâni, că acesta ar putea fi repornit joi, după ce se vor face noi teste. "Nu vreau să mă duc în această zonă apocaliptică, pentru că oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem, nu vreau să sun cinic", a spus el.

Sursa : news.ro

Viorica Dăncilă, despre alegerile prezidenţiale: "Toţi colegii au hotărât să avem candidat propriu"... Eugen Teodorovici, despre impozitarea pensiilor speciale: "Nu luăm o astfel de măsură din lipsă de bani. Impactul e...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European:
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European: "Vreau să..."
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită: „Cine e în pielea goală?”
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită:... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat Kudika
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică Redactia.ro
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte.
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte. "Litoralul pentru Toți" revine din septembrie Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x