Antena Căutare

Proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, la vot final în Camera Deputaţilor

Proiectul de lege prin care se acordă posibilitatea Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă pe durata vacanţei parlamentare se află, miercuri, la vot final în Camera Deputaţilor. Senatorii au respins legea, iar premierul Ludovic Orban a precizat că Guvernul va lucra în ianuarie şi va convoca Parlamentul în sesiune extraordinară în fiecare, dacă va fi nevoie.

Deputaţii sunt chemaţi să voteze, miercuri, Proiectul de lege 654/2019, privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.

Actul normativ a fost respins, în 11 decembrie, de Senat, darşi de Comisia juridică şi Comisia pentru buget.

Prin proiectul de lege sunt stabilite domeniile în care Guvernul va putea emite ordonanţe de urgenţă pe perioada vacanţei parlamentare din luna ianuarie 2020, respectiv: Finanţe Publice, Economie, Energie şi Mediu de Afaceri, Lucrări Publice, Dezvoltare şi Administraţie, Afaceri Interne, Transporturi, Infrastructură şi Comunicaţii, Sănătate, Cultură, Fonduri Europene, dar şi prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Premierul Ludovic Orban a declarat, marţi, că dacă Guvernul nu va putea da acte normative în perioada vacanţei parlamentare, va emite ordonanţe de urgenţă şi va chema astfel Parlamentul în sesiune extraordinară, chiar în fiecare zi din ianuarie.

Articolul continuă după reclamă

"Nu cred că îşi vor dori ei să nu se dea reglementări cu caracter de lege în domenii în care ulterior statul român ar trebui să plătească despăgubiri, că s-ar putea să ne supărăm, să îndreptăm aceste despăgubiri împotriva parlamentarilor care nu ne-au dat dreptul de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare", a spus el.

Sursa : news.ro

Plenul CSM se reuneşte pentru alegerea preşedintelui/ La ultima şedinţă, candidatura judecătorului Nicoleta Ţînţ a fost ... Eliminarea pensiilor speciale, la vot final în Camera Deputaţilor/ Comisia de muncă a adoptat în unanimitate propunerea ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra Iranului
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x