Antena Căutare

Senatul dezbate miercuri proiectul PSD referitor la recompensarea financiară a familiilor personalului medical decedat în lupta împotriva coronavirusului

Senatul dezbate miercuri proiectul PSD referitor la recompensarea financiară a familiilor personalului medical decedat în lupta împotriva coronavirusului iniţiat de senatorul PSD Florin Orţan şi susţinut de aproape toţi senatorii social-democraţi. Una dintre prevederi se referă la recompensarea financiară a familiilor personalului medical decedat.

Iniţiativa legislativă prevede acordarea echivalentului a două salarii medii pe economie ca ajutor de înmormântare de asistenţă medicală şi medicamente gratuite pentru membri familiilor cadrelor medicale care au murit din cauza coronavirusului. De asemenea, urmaşii cadrelor medicale beneficiază de scutire de impozit pe terenuri şi clădiri.

Urmaşii cadrelor medicale decedate în lupta împotriva coronavirusului vor primi o pensie de urmaş egală cu 75% din cuantumul salariului pe care îl avea cel decedat. Dacă cel decedat nu are urmaş şi era unicul susţinător al părinţilor săi, aceştia vor beneficia de pensia de urmaş.

Proiectul prevede, de asemenea, instituirea Zilei personalului medical în data de 11 martie, care să fie sărbătorită anual, prin grija Ministerului Sănătăţii.

”Fără urmă de bucurie, dar cu speranţa că nu va fi nevoie de ea, lucrez de câteva zile la o propunere de act normativ. Se numeşte «Propunerea legislativă pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva Covid -19» şi se referă la recunoaşterea, şi din punct de vedere financiar, a meritelor familiilor lăsate în urmă de eroii în alb care vor fi. Îmi doresc din tot sufletul că această iniţiativa să fie fără obiect, dar tare mă tem că nu.....”, a scris senatorul Florin Orţan pe pagina sa de Facebook.

Articolul continuă după reclamă

În expunerea de motive a proiectului de lege, senatorul foloseşte termeni precum ”sacrificiu suprem” sau ”căzut la datorie”.

”Când auzim de eroi, de martiri, gândul nostru se duce de asemenea la acele persoane care n-au ezitat nicio secundă să plătească preţul suprem pentru noi, ceilalţi. Pentru generaţiile de azi, criza pe care o traversăm acum, provocată de virusul COVID-19, este una fără precedent. (...) În această lupta universală cu acest COVID-19, cadrele medicale de aici şi de pretutindeni sunt generalii care duc secundă de secundă acest război. Ele sunt scutul nostru. Singurul nostru scut! Cel care face diferenţa dintre viaţă şi moarte! Şi, da, din păcate, că în orice război, se cere şi se oferă preţul. Cadrele medicale muncesc în condiţii de maxim pericol până la epuizare. Au renunţat la tot şi s-au dedicat acestei misiuni de salvare universală, iar unii dintre ei s-au îmbolnăvit, în timp ce pe alţii i-am pierdut pentru totdeauna în această lupta atât de grea şi de disproporţionată. Şi ştim că o viaţă nu are preţ, însă considerăm că cinstirea, recunoaşterea şi respectul manifestate în toate formele lor faţă de cei care ne asigura pe orice cale integritatea vieţii din toate punctele de vedere fac şi trebuie să facă parte din morală cea mai profundă care formează spiritul şi identitatea unui popor şi ale unui stat”, se arată în expunerea de motive.

”Se consideră imperios necesar că, în acest moment excepţional din toate punctele de vedere, atât pentru ţară noastră, cât şi pentru întreagă lume, să se ia act şi să se opereze legislativ cu celeritate pentru că urmaşii personalului medical decedat că urmare a participării la acţiuni medicale împotriva Covid -19 să beneficieze de o serie de recunoaşteri a meritelor şi sacrificiilor membrului de familie, cadru medical, pe care îl reprezintă. (...) Considerăm absolut necesar că toate cadrele medicale care îşi pierd viaţă în lupta cu acest virus să poată beneficia, măcar prin urmaşii lor, de recunoaşterea şi recunoştinţă noastră”, se mai arată în document.

În prezent, conform raportărilor din teritoriu la INSP, un număr de 699 de cadre medicale sunt infectate cu noul coronavirus.

Sursa : news.ro

Orban, de Ziua Mondială a Sănătăţii: Întreaga societate încercată de teamă şi supusă unor constrângeri greu de acceptat,... Iohannis, mesaj de Ziua Internaţională a Romilor: Depăşirea carenţelor sistemelor publice şi eliminarea cauzelor margina...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x