Antena Căutare

Surse: Starea Regelui Mihai nu s-a îmbunătățit!

Starea de sănătate a regelui Mihai este neschimbată, au precizat marți pentru AGERPRES surse din anturajul Familiei Regale

Starea de sănătate a regelui Mihai este neschimbată, au precizat marți pentru AGERPRES surse din anturajul Familiei Regale.

Potrivit acestora, nu au apărut noutăți față de buletinul medical făcut public pe 4 martie.

Începând de marți, principesa Maria se află în Elveția, pentru a fi alături de părinții săi, iar principesa Margareta, Custodele Coroanei, și principele Radu s-au întors în țară, au precizat sursele.

Casa Regală anunța, la sfârșitul săptămânii trecute, că regele Mihai se află internat într-o clinică din Lausanne și este într-o stare accentuată de slăbiciune fizică, primind tratament permanent.

Articolul continuă după reclamă

Sursa citată preciza, pe 4 martie, că starea regelui este staționară, medicii fiind de părere că ''evoluția prezintă relativă stabilitate''.

Potrivit Biroului de presă al regelui Mihai I, diagnosticele puse de echipa medicală sunt carcinom epidermoid metastazant și leucemie cronică.

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x