Antena Căutare

Tăriceanu: 2019 - un an în care democraţia a fost pusă la încercare şi a funcţionat; Anul 2019 a fost anul lui “fără penali în funcţii publice”. Haideţi să facem din anul 2020 anul lui “fără incompetenţi în funcţii publice”

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă, în mesajul de Anul Nou, că 2019 a fost ”un an în care democraţia a fost pusă la încercare şi a funcţionat”. Tăriceanu face referire la alegerile care au avut loc în 2019, dar şi la cele din 2020 şi le cere românilor să privească cu încredere spre viitor. ”Anul 2019 a fost anul lui «fără penali în funcţii publice». Haideţi să facem din anul 2020 anul lui «fără incompetenţi în funcţii publice»”, a transmis liderul ALDE.

”Iată că trece şi anul 2019! Un an important, cu două rânduri de alegeri şi cu 30 de ani de la Revoluţia română! Un an în care democraţia a fost pusă la încercare şi a funcţionat, dovadă fiind soluţiile politice rapide găsite la criza politică din partea a doua a anului. Un an în care ne-am adus aminte, mai mulţi decât în alţii, de cei cărora le datorăm traiul în democraţie: eroii de la Timişoara, Bucureşti, Cluj, Sibiu, Braşov şi alte câteva oraşe. Un an în care economia a crescut mai mult decât în alte state europene ceea ce ne dă speranţa că mergând în acest ritm vom recupera decalajul moştenit în 1989”, a transmis, marţi, Tăriceanu.

Acesta le cere românilor să privească cu încredere spre viitor.

”Dragi români, în prag de An Nou vă îndemn să privim cu încredere la viitor. Depinde doar de noi să transformăm 2020 într-un an şi mai bun decât cel pe care tocmai îl încheiem. Depinde numai de noi să refacem legăturile profunde care să ne ţină uniţi, la bine şi la greu. Depinde doar de noi să ne facem o viaţă mai bună”, a mai scris Tăriceanu în mesaj.

Preşedintele ALDE face referire la alegerile de anul viitor.

Articolul continuă după reclamă

”Să nu uităm că şi în anul care începe în câteva ore vom avea două rânduri de alegeri. Puteţi conta pe mine, puteţi conta pe colegii mei din ALDE, că vom face tot ce ne stă în putinţă să aducem în faţa dumneavoastră oameni cu experienţă şi competenţă care să vă poată reprezenta la nivel local sau naţional. Mandatul lor trebuie să fie foarte clar: să participe la generarea de bunăstare pentru toţi românii! Să se asigure că această bunăstare ajunge, în mod corect, la toţi românii. Să dea legi drepte care să poată fi înţelese de toţi! Să fie pavăză în faţa oricăror încercări de limitare a drepturilor şi libertăţilor românilor, oriunde trăiesc, muncesc sau studiază ei! Să se asigure că justiţia nu se întoarce înapoi la anii de abuzuri! Anul 2019 a fost anul lui «fără penali în funcţii publice». Haideţi să facem din anul 2020 anul lui «fără incompetenţi în funcţii publice»”, a mai scris Tăriceanu.

”La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!”, şi-a încheiat mesajul liderul ALDE.

Sursa : news.ro

Ludovic Orban: Intrăm într-un an nou şi un nou deceniu, care îmi doresc să însemne şi începutul unei perioade de normali... Eugen Tomac: Anul 2019 a fost un an plin de provocări, de tensiuni, de obstacole greu de depăşit. Am reuşit ceea ce păre...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra Iranului
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x