Antena Căutare

Tudorel Toader a insumat in 2018 venituri de aproape 800.000 lei!

Tudorel Toader, fostul ministru al justitiei si actualul rector al Universităţii „Al. I. Cuza“, a avut anul trecut câştiguri de aproape 800.000 de lei pe an. Surse importante de venit au fost: ministerul, CSM, universitatea şi, nu în ultimul rând, pensia. Cam tot atât a câştigat şi Theresa May, premierul Marii Britanii: 150.000 de lire pe an

Conform declaraţiei de avere a lui Tudorel Toader, actualul rector al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, în perioada în care a fost ministru al Justiției ar fi câştigat, în medie, 65.000 de lei pe lună. De asemenea, fostul ministru are în proprietate mai multe autoturisme şi terenuri, dobândite fie prin cumpărare, fie prin moştenire, dar şi trei conturi pe numele său, în euro, dolari şi lei, rectorul reuşind „să pună deoparte“, cumulat, aproximativ 400.000 de lei. Pentru compara­ţie, veniturile premierului UK, Theresa May, au fost în ultimul an fiscal de aproximativ 153.000 de lire pe an, cu tot cu ce a primit ca parlamentar. Asta înseamnă că premierul UK a câştigat în jur de 12.750 de lire pe lună, adică în jur de 67.000 de lei.

Tudorel Toader şi-a publicat recent declaraţia de avere, după ce a părăsit funcţia deţinută în Guvern. Astfel, conform acestei declaraţii, putem vedea că fostul ministru, în timpul mandatului său, câştiga aproximativ 65.000 de lei pe lună, având totodată mai multe proprietăţi în judeţul Iaşi sau în alte judeţe ale ţării, dobân­dite însă înainte de a ocupa func­ţia de rector sau de ministru. În ceea ce priveşte veniturile, Tudo­rel Toader, conform declaraţiei de avere, încasa de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, pe an, suma de 150.815 lei, la care se adaugă suma de 140.040 de lei pentru funcţia de ministru, dar şi suma de 119.772 de lei de la Consiliul Superior al Magistra­turii. În total, doar din cele trei remuneraţii, fostul ministru ar fi încasat anual suma de 410.627 de lei, adică 34.218 de lei pe lună.

De asemenea, la aceste venituri se adaugă şi suma de 364.641 de lei din pensie, suma de 3.422 de lei din drepturi de proprietate intelectuală, dar şi contravaloarea unei chirii de 3.600 de euro. Mai exact, la suma de 410.627 de lei obţinuţi anual, se mai adaugă suma de 384.063 de lei, rezultând un venit anual de 794.690, adică 66.224 de lei lunar (cu tot cu drep­turi de autor şi chirii). Prac­tic, Tudorel Toader încasa lunar suma pe care o familie cu două salarii medii (în 2018 acesta fiind de aproximativ 2.700 de lei) reuşea să o facă într-un an.

Ministrul „şase case“

Articolul continuă după reclamă

În ceea ce priveşte proprietă­ţile deţinute de către fostul mi­nistru al Justiţiei, în declaraţia de avere figurează mai multe în Vrancea, în diferite localităţi, şi câteva în Iaşi, dar şi trei autoturisme.

Tudorel Toader deţine, dintr-o moşternire, a patra parte dintr-un teren din Vrancea, în localitatea Vulturu, de 11.100 de metri pătraţi, dar şi 5400 de metri pătraţi în aceeaşi localitate. De asemenea, prin cumpărare, deţine patru proprietăţi, două terenuri agricole de 23.533 de metri pătraţi şi de 17.800 de metri pătraţi, o suprafaţă de 9.730 de metri pătraţi de pădure şi un teren care intră în categoria de terenuri extravilane de 8.506 metri pătraţi, terenuri achiziţionate în perioada 2000 - 2005.

Tot în Vrancea, familia Toader deţine două locuinţe, de 86 de metri pătraţi cu teren de 1.600 de metri pătraţi, şi un apartament de 64 de metri pătraţi, dar şi o moştenire, un imobil, în Vrancea, o locuinţă de 191 de metri pătraţi cu teren de 2.300 de metri pătraţi.

În ceea ce priveşte proprietăţile de la Iaşi, familia Toader deţine două apartamente şi o casă de locuit. Astfel, în 1996 şi 1998 Tudorel Toader a cumpărat cele două apartamente, de 35 respectiv 75 de metri pătraţi, iar în 2001, 2002 şi 2007, pe cote părţi, rectorul a achiziţionat o casă de 136 de metri pătraţi cu teren de 1.074 de metri pătraţi.

La aceste proprietăţi, rectorul mai are şi trei autoturisme, un Volkswagen Pasat achiziţionat în 2004, un Audi Q3 cumpărat în 2016, iar anul trecut a achiziţio­nat un Hyundai Tucson.

În ciuda veniturilor sale, recto­rul a reuşit să acumuleze şi dato­rii. Astfel, în 2008, acesta a îm­pru­mutat de la BRD suma de 43.827 de euro, dar şi suma de 35.000 de lei, bani pe care trebuie să îi achi­te până în 2023.

Citeste pe ziaruldeiasi.ro cat a castigat anul trecut sotia lui Tudorel Toader.

Lege: criminalii, pedofilii, violatorii şi corupţii să nu mai poată fi eliberaţi condiţionat... Mesajul premierului Viorica Dăncilă de Ziua Învățătorului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x