Antena Căutare

USR depune un proiect de lege pentru înfiinţarea „DNA-ului pădurilor şi mediului”

Uniunea Salvaţi România depune luni un proiect de lege privind înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM), o instituţie pe modelul DIICOT, care să activeze la nivel naţional şi să combată infracţiunile împotriva mediului înconjurător.

Proiectul de lege privind înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu este iniţiat de deputaţii USR Stelian Ion, Silviu Dehelean şi Cornel Zainea şi senatorii USR George Dircă, Allen Coliban şi Mihai Goţiu.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Mediu va funcţiona în cadrul Parchetului General şi va fi condusă de un procuror-şef, numit de preşedintele României la propunerea ministrului Justiţiei cu avizul CSM. Numărul maxim de posturi este prevăzut astfel: 295 de posturi de procuror, 40 de posturi de specialişti, 270 de posturi pentru personalul auxiliar de specialitate, economic şi administrativ, 40 de posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară şi 290 de posturi de ofiţeri şi agenţi de poliţie judiciară ce urmează a fi desemnaţi în următorii 5 ani (câte 50 pe an).

DIIM va ancheta, printre altele, tăierile ilegale de păduri, depozitările ilegale şi traficul de deşeuri, nerespectarea normelor anti-poluare, scoaterea definitivă sau temporară din circuitul agricol ori silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, capturarea sau uciderea speciilor sălbatice cu mijloace nelegale.

Vor fi de competenţa DIIM, indiferent de calitatea persoanei:

Articolul continuă după reclamă

a) infracţiunile prevăzute de art. 106 alin. (1) şi (2), art. 107 alin. (1), art. 1071, art. 108 alin. (1), art. 109 alin (1), art. 110 din Legea 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

b) infracţiunile prevăzute de art. 52 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare.

c) infracţiunile prevăzute de art. 98, alin (1)-(5), din OUG 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

d) infracţiunile prevăzute de art. 81 din Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, cu modificările şi completările ulterioare.

e) infracţiunile prevăzute de art. 92, alin (1)-(3), art. 93 alin (1) şi alin. (2), art. 95 alin (1) şi alin. (2), din legea nr. 107/1996 privind Legea Apelor, cu modificările şi completările ulterioare.

f) infracţiunile prevăzute de art. 63 alin. (1) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

g) infracţiunile prevăzute de art. 2 – 8 din Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

h) infracţiunile prevăzute de art. 42 alin. (1), art. 43, art. 44, art. 45 din Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, cu modificările şi completările ulterioare.

i) infracţiunile prevăzute de art. 355 şi 356 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

„Problemele de mediu din România sunt multe şi sunt grave, sunt cronice. Ştim de ele nu doar din cazurile de infringement deschise de Comisia Europeană, le vedem şi le simţim cu toţii. Putem vorbi despre probleme în zona forestieră, unde dispar din pădurile României 20 de milioane de metri cubi anual şi, dacă ar fi să însumăm prejudiciul, am depăşi suma de 1 miliard de euro. Vorbim de probleme pe calitatea aerului şi, din păcate, mor 25.000 de români în fiecare an din cauza poluării. Vorbim de probleme pe managementul deşeurilor şi ştim atât de importurile ilegale de deşeuri, cât şi de gropile ecologice care au devenit adevărate bombe ce ne otrăvesc aerul şi ne poluează apele şi solul. Dacă ne uităm la faptele care stau în spatele acestor probleme, multe dintre ele ridică suspiciuni de grupuri infracţionale organizate. Multe dintre ele sunt încadrate ca infracţiuni, dar foarte puţine persoane ajung să fie pedepsite şi de aceea avem nevoie de structuri specializate”, arată senatorul USR Allen Coliban.

„Noi propunem înfiinţarea unei noi direcţii specializate în cadrul Parchetului General, pe modelul DIICOT, pentru că există o incidenţă foarte mare a infracţiunilor de mediu. După traficul de droguri, traficul de persoane şi traficul de arme, pe locul patru în lume se înregistrează infracţiuni care aduc atingere mediului înconjurător, fie că vorbim de poluarea apelor, poluarea solului, fie de tăierea ilegală a pădurilor şi braconaj, care a dus chiar la dispariţia unor specii. Este esenţial să avem o astfel de structură având în vedere şi situaţia cu care ne confruntăm în Bucureşti şi în întreaga ţară. Avem nevoie de procurori specializaţi care să lucreze în echipe mixte alături de specialişti de mediu, angajaţi ai Gărzilor de Mediu şi Poliţie”, declară şi senatorul USR George Dircă.

„Acestă structură va da un raport anual în faţa ministrului Justiţiei şi a Consiliului Superior al Magistraturii în care să spună exact câte cazuri a avut şi câte a rezolvat. Acest raport va fi înaintat Parlamentului şi vom vedea cu toţii care sunt rezultatele”, precizează şi deputatul USR Stelian Ion.

Sursa : news.ro

Senatorul PSD Liviu Pop, la DNA în legătură cu dosarul Sorinei Pintea... Orban: Ştirea zilei este că a ajuns coronavirusul la Guvern/ Nu a fost în Guvern, a fost în aparatul de lucru al Guvernu...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de socializare
Ce i-ar fi șoptit Donald Trump lui Brigitte Macron la ureche. Momentul a devenit rapid viral pe rețelele de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European:
Ce a spus Zelenski despre România în Consiliului European: "Vreau să..."
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Prima prognoză detaliată pentru iarna viitoare. Unde și cât va ninge în Europa. Ce efect ar putea avea El Nino asupra vortexului polar
Prima prognoză detaliată pentru iarna viitoare. Unde și cât va ninge în Europa. Ce efect ar putea avea El Nino... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Nicușor Dan, anunțul momentului despre TVA! Președintele a promulgat legea care schimbă regulile
Nicușor Dan, anunțul momentului despre TVA! Președintele a promulgat legea care schimbă regulile BZI
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei”
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei” Jurnalul
Horoscopul BANILOR: Ce zodie face un SALT URIAȘ pe 26 august
Horoscopul BANILOR: Ce zodie face un SALT URIAȘ pe 26 august Kudika
Si-a dat DEMISIA din Guvern . Anuntul a venit acum ..Randurile scrise in cerere
Si-a dat DEMISIA din Guvern . Anuntul a venit acum ..Randurile scrise in cerere Redactia.ro
Oraşul care a pus stop jocurilor de noroc. Doar LOTO va mai funcţiona
Oraşul care a pus stop jocurilor de noroc. Doar LOTO va mai funcţiona Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x