”Uniunea Salvaţi România face apel la toţi deputaţii şi senatorii să fie prezenţi azi în plenul Parlamentului şi să voteze pentru instalarea unui guvern cu puteri depline. Suntem la începutul unei crize de sănătate publică şi este esenţial ca ea să nu fie dublată şi de o criză politică inutilă şi păguboasă.”, a transmis, joi, USR.
Formaţiunea consideră că ”cel mai de preţ bun pe care îl avem în acest moment este încrederea oamenilor în instituţiile statului”.
”Absenţa unui guvern, şi chiar a unui Parlament cu puteri depline, dacă scenariul provocării anticipatelor rămâne activ, riscă să submineze această încredere, iar efectele nu pot fi calculate în acest moment. Astăzi, în plenul Parlamentului, clasa politică poate face diferenţa dintre responsabilitate şi iresponsabilitate. Vrem să credem că deputaţii şi senatorii României ştiu ce e important pentru oamenii care i-au trimis acolo”, a mai transmis USR.
Parlamentarii formaţiunii vor vota pentru învestirea Guvernului Cîţu, iar votul va fi la vedere.
Sursa : news.ro
Ciolacu anunţă că va solicita avizul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru şedinţa comună a Parlamentului de... Ordonanța de urgență pe alegerile anticipate a fost declarată neconstituțională...