Antena Căutare

Valeriu Steriu (PSD): Nu a fost niciun fel de surpriză pentru noi intrarea în turul doi

Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, afirmă că pentru social-democraţi "nu a fost niciun fel de surpriză intrarea în turul doi” şi anunţă că Viorica Dăncilă doreşte să participe la dezbateri televizate cu contracandidatul său, Klaus Iohannis, în campania electorală pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

"Nu a fost niciun fel de surpriză pentru noi intrarea în turul doi. Ştiam că există toate resursele necesare şi de-a lungul zilei ieri (duminică - n.r.) nu a existat emoţie în acest sens. Eram dornici să vedem într-adevăr românii ieşind la vot pentru PSD, se pare că aceştia au ieşit de peste tot din ţară", a declarat, luni, Valeriu Steriu. Acesta a precizat că PSD aşteaptă "aprecieri” pentru modul în care a fost schimbată legea astfel încât să nu mai existe probleme cu desfăşurarea procesului electoral în afara graniţelor. "Ne uităm foarte atent la ce se întâmplă în diaspora. Suntem mulţumiţi că am reuşit să găsim o formulă prin care timp de trei zile toată diaspora să iasă civilizat la vot. Este o lege bună, este o lege care implică un efort bugetar masiv, dar care se merită. Acest subiect sperăm să fie închis pentru totdeauna, cu diaspora, şi în mod real să avem aprecieri din acest punct de vedere şi din diaspora", a mai spus reprezentantul PSD. Steriu a anunţat că staff-ul de campanie şi candidatul PSD doresc "cel puţin o dezbatere” în campania pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. "Dorim foarte mult ca preşedintele Klaus Iohannis să vină la o dezbatere sau cel puţin la o dezbatere. Avem în acest sens invitaţii de la câteva televiziuni şi noi le dăm curs acestor invitaţii, dar în mod real avem nevoie de un adversar. În primul tur nu am văzut vreo dorinţă din partea domnului Iohannis”, a spus Steriu. Acesta a adăugat că, din totalul de 18 milioane de români cu drept de vot din ţară şi de peste două milioane de votanţi în diaspora, trei milioane de oameni au votat pentru Klaus Iohannis şi două milioane au votat-o pe Viorica Dăncilă. "Deci există în continuare 18 milioane de voturi la care putem aspira”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD.

Sursa : news.ro

Alexandru Cumpănașu, după o campanie de 300.000 de euro: „Nu am nimic să îmi reproșez. Am să public înregistrarea discuț... Marcel Ciolacu, despre alegerile prezidenţiale: PSD şi-a atins obiectivul, având candidat în turul doi al alegerilor pre...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Alertă de atentat la Moscova! Ambasada SUA avertizează asupra unui posibil atac cu numeroase victime. Zona vizată
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x