Antena Căutare

Violeta Alexandru: Vom elimina supraimpozitarea contractelor part-time/ Doresc aducerea la alb a contractelor de muncă la negru, respectiv la gri

Ministrul propus al Muncii, Violeta Alexandru, spune că îşi doreşte eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, astfel încât oamenii să fie impozitaţi la nivelul orelor de muncă pe care le prestează. De asemenea, Alexandru a mai afirmat că doreşte aducerea la alb a contractelor de muncă la negru şi la gri, precizând că Inspectoratul Teritorial de Muncă trebuie eficientizat.

Violeta Alexandru a declarat în cadrul audierilor de la comisii, că îşi propune ca în mandatul său de ministru al Muncii să încurajeze munca. “Pentru toţi cei activi, obiectivul mandatului meu fiind acela de a încuraja munca. Voi asigura pe oameni că vor avea un nivel de impozitare just, vom elimina supraimpozitarea contractelor part-time şi le vom arăta oamenilor că îi vom impozita la nivelul orelor de muncă pe care aceştia le prestează”, a spus Alexandru. Ea a precizat că va lucra cu Parlamentul şi cu partenerii sociali pentru a găsi o formulă justă şi obiectivă pentru stabilirea cuantumului salariului mediu. Violeta Alexandru a menţionat că PNL nu va tăia pensii şi salarii. “Nu tăiem pensii şi salarii, aş vrea să pun punct avalanşei de informaţii pe această temă. Sunt un om responsabil, nu fac afirmaţii pentru a avea un câştig politic, o spun cu toată fermitatea, suntem responsabili de ceea ce spunem şi oamenii trebuie să ştie de la noi că ne angajăm să nu tăiem şi salarii”, a precizat ministrul desemnat al Muncii. Violeta Alexandru a menţionat că îşi propune aducerea la alb a contractelor de muncă la negru, respectiv la gri. “Avem o problemă în România pe care trebuie să avem curajul să o acceptăm. Sunt foarte multe şi diverse tipuri de activităţi necuprinse în cadrul legal actual, dar există şi o realitate crudă pe care am tot ocolit-o şi asupra căreia îmi propun să mă aplec şi anume aducerea la alb a contractelor de muncă la negru, respectiv la gri. ITM trebuie eficientizat, atenţia pe care Ministerul Muncii trebuie să o acorde acestor lucruri trebuie să meargă dincolo de slogan şi să se aplece asupra eficienţei. Sunt oameni care desfăşoară activităţi cu seriozitate şi care se trezesc în situaţia în care apelează la servicii medicale sau ajung la pensie să nu beneficieze de drepturile care li se cuvin”, a explicat Violeta Alexandru.

Sursa : news.ro

Ministrul propus pentru Justiţie, Cătălin Predoiu: Nu se poate face justiţie în condiţii de stare de război în magistrat... Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra Iranului
ULTIMĂ ORĂ! SUA își evacuează diplomații și militarii din Orientul Mijlociu. Trump ar pregăti atacuri asupra...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x