Antena Căutare

Qatar a interzis consumul de alcool la Cupa Mondială de Fotbal 2022. Ce soluție a găsit, în schimb, producătorul de bere Budweiser

Qatar a interzis comercializarea alcoolului pe stadioanele Cupei Mondiale, iar un producător de bere a rămas cu stocuri uriașe cu care nu are ce să facă. Într-un ultim moment, compania a găsit o soluție. Iată ce a decis să facă cu cantitatea uriașă de bere rămasă.

Qatar a interzis consumul de alcool la Cupa Mondială de Fotbal 2022. Ce soluție a găsit, în schimb, producătorul de bere Budweiser | Shutterstock

Decizia de ultim moment a Qatarului de a interzice alcoolul pe stadioanele Cupei Mondiale de Fotbal a lăsat producătorul de bere Budweiser cu o mulțime de exemplare pe cap, potrivit CNN. Cu toate acestea, compania a identificat o soluție ingenioasă prin care să se debaraseze de berile trimise în Qatar.

Citește și: Care e motivul pentru care Shakira nu va cânta în deschiderea Cupei Mondiale 2022 din Qatar. Gestul care i-a îngrijorat pe fani

Ce va face producătorul de bere Budweiser cu toată berea trimisă în Qatar

Contractul semnat între Budweiser, al doilea cel mai vândut brand de bere din lume și Qatar valora 75 de milioane de euro, potrivit Antena 3. Producătorul de bere stabilise deja punctele de vânzare ale berii în oraşul Doha, când autorităţile locale au anunţat interdicţia alcoolului atât pe stadion, cât şi pe străzi, ceea a lăsat în aer termenii contractului.

Articolul continuă după reclamă

Cu toate acestea, consumul de alcool este permis doar în anumite zone dedicate suporterilor. În aceste zone, fiecare fan îşi poate procura maxim patru pahare de bere, pentru suma de 15 euro paharul.

După ce a aflat decizia de interzicere a alcoolului, Budweiser a decis să ofere dozele de bere nevândute către țara care va câștiga turneul final, potrivit unui anunț făcut de companie, citat de CNN. Ulterior, se pare că informația a fost confirmată chiar de către companie, care a transmis că „dorește să aducă această sărbătoare de pe stadioanele Cupei Mondiale FIFA la fanii țării câștigătoare", potrivit CNN Business.

„O nouă zi, un nou tweet. Echipa câștigătoare va primi berile. Cine se va impune?", a fost anunțul companiei, pe pagina oficială de Twitter.

„Vom găzdui cea mai importantă sărbătoare a campionatului pentru țara câștigătoare. Pentru că, pentru fanii învingători, ei au cucerit lumea. Mai multe detalii vor fi împărtășite atunci când ne vom apropia de finală", a declarat un purtător de cuvânt al Anheuser-Busch InBev într-un comunicat, citat de CNN Business.

Citește și: Cupa Mondială din Qatar va fi accesibilă suporterilor, din punct de vedere financiar

Qatar a decis să interzică comercializarea alcoolului pe stadioanele Cupei Mondiale de Fotbal

Cu doar câteva zile înainte de a începe Cupa Mondială, Qatar a anunțat că cele opt stadioane nu pot comercializa berea cu alcool produsă de către compania Budweiser. Această decizie le-a lăsat fanilor o singură opțiune și anume, berea fără alcool.

„În urma discuțiilor dintre autoritățile din țara gazdă și FIFA, s-a luat decizia de a concentra vânzarea de băuturi alcoolice asupra Festivalului Fanilor FIFA, a altor destinații pentru fani și a locurilor licențiate, eliminând punctele de vânzare a berii din perimetrul stadionului Qatarului pentru Cupa Mondială FIFA 2022", a declarat, săptămâna trecută, FIFA, forul de conducere al fotbalului.

Qatar este o țară musulmană, considerată foarte conservatoare, care reglementează foarte strict vânzarea și utilizarea alcoolului, potrivit aceleași surse menționate mai sus. Cu toate acestea, în luna septembrie, oficialii au declarat că fanii cu bilete vor putea cumpăra bere alcoolică cu trei ore înainte de startul meciului și timp de o oră după fluierul final, dar nu și în timpul meciului.

Cupa Mondială FIFA Qatar 2022 va avea loc până pe 18 decembrie.

Citește și: FIBA: World Cup 2023 va avea loc între 25 august şi 10 septembrie

De ce a murit, de fapt, Bruce Lee. Cercetătorii susțin că au descoperit cauza reală a morții legendei artelor marțiale... Turiști români, intoxicați cu insecticid. Ce s-a întâmplat la un hotel din Râmnicu Vâlcea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum a slăbit un bărbat 177 de kilograme, fără operație și injecții de slăbit! Care a fost fraza auzită, care l-a ambiționat
Cum a slăbit un bărbat 177 de kilograme, fără operație și injecții de slăbit! Care a fost fraza auzită, care...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cât mai plouă în București și când se îndreaptă vremea. Ce arată prognoza meteo pentru următoarele zile
Cât mai plouă în București și când se îndreaptă vremea. Ce arată prognoza meteo pentru următoarele zile
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x