Antena Căutare

România, retrogradată pe lista de supraveghere de nivelul 2 în raportul Departamentului de Stat al SUA privind traficul de persoane

Departamentul recomandă, de asemenea, ”modificarea legislaţiei pentru a permite sancţionarea agenţiilor de recrutare care contribuie la traficul de persoane”; îmbunătăţirea calităţii consilierii psihologice şi accesului victimelor la servicii medicale; măsuri de protecţie a identităţii victimelor care depun mărturie în procese şi o serie de măsuri cu caracter financiar.

Între aceste eforturi, Washingtonul citează o creştere a inculpărilor unor traficanţi şi adoparea unei strategii naţionale pe cinci ani şi a unui plan naţional de acţiune.

Însă ”Guvernul (român) nu şi-a sporit eforturile per ansamblu”, în comparaţie cu situaţia relevată în precedentul raport, se arată în comunicat.

”Tribunalele au condamnat semnificativ mai puţin traficanţi, iar autorităţile au identificat considerabil mai puţine victime, continuând astfel un declin al acestor eforturi de mai mulţi ani”, apeciază Departamentul de Stat american.

”Corupţia endemică şi o presupusă complicitate în infracţiuni legate de traficul de persoane persistă, fără să fie pedepsite, îndeosebi în cazul unor funcţionari care exploatează copii în timp ce aceştia se află în grija unor centre de plasament gestionate de Guvern”, denunţă Washingtonul.

Judecători nu urmează formări în domeniul traficului de persoane în vederea abordării unor astfel de cazuri şi a victimelor, ceea ce are ”efecte nefaste asupra protecţiei victimelor, restituirea victimelor şi condamnarea autorilor” faptelor, se arată în raport.

De asemenea, subfinanţarea serviciilor de asistenţă şi protecţie ”rămâne problematică”, iar majoritatea victimelor sunt private de aceste servicii şi sunt vulnerabile, astfel, unor noi traume, riscând să redevină victime ale traficului de persoane, apreciază departamentul, care anunţă că ”România a fost retrogradată pe lista de supraveghere de nivelul 2”.

”Dacă nu vă opuneţi traficului (de persoane), America vi se va opune”, a ameninţat secretarul de Stat Mike pompeo, care a prezentat raportul alături de Ivanka Trump, consiliera şi fiica preşedintelui Statelor Unite.

Mike Pompeo a anunţat că Washingtonul a luat măsuri, anul trecut, împotriva a 22 de ţări, în baza acestei clasificări cu privire la traficul de persoane,

Departamentul de Stat prezintă Guvernului o serie de recomandări, inclusiv ”prioritare”.

Între aceste 13 recomandări prioritare, Washingtonul îndeamnă la ”investigarea viguroasă şi urmărirea penală”; creşterea ”semnificativă” a anchetării, judecării şi condamnării unor oficiali complici; identificarea ”proactivă” a unor potenţiale victime în rândul unor categorii vulnerabile ca ”migranţii, azilanţii, copiii din centrele de plasament şi persoane care se prostituează” prin formarea unor poliţişti şi inspectori ai muncii.

Washingtonul recomandă de asemenea ”lărgirea eforturilor” de formare a autorităţilor în proceduri judiciare, mai ales a judecătorilor, ”creşterea numărului de poliţişti” şi ”anchetatori financiari” implicaţi în asemenea cazuri; acordarea unei susţineri financiare unor ONG-uri care oferă servicii victimelor şi instituirea unui mecanism de gestionare a acestor fonduri.

Departamentul recomandă, de asemenea, ”modificarea legislaţiei pentru a permite sancţionarea agenţiilor de recrutare care contribuie la traficul de persoane”; îmbunătăţirea calităţii consilierii psihologice şi accesului victimelor la servicii medicale; măsuri de protecţie a identităţii victimelor care depun mărturie în procese şi o serie de măsuri cu caracter financiar.

Sursa : news.ro

Iată cum arăta înainte actrița australiană, Nicole Kidman!... Trei universități din România dispar din clasamentul internațional QS. Iată criteriile și locul pe care îl ocupă Univers...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x