30 DE ANI DE LA REVOLUŢIE - Compozitorul Dan Dediu: Suntem într-o prefacere şi mişcare permanente. Nu suntem o societate răbdătoare.Ţâfna e la ordinea zilei. Asta şi din cauza dispariţiei rânduielii tradiţionale şi a bunului simţ

Urmărește A1 pe Discover

”Terminasem Conservatorul din Bucureşti ca şef de promoţie şi alesesem, din locurile disponibile la şedinţa de repartiţie, un post de metodist în schema Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. De ce? Pentru că primisem bursa „Herder” a fundaţiei „Alfred Toepfer FVS”-Hamburg pentru a studia la Viena un an şi speram că voi putea primi un paşaport pentru a pleca în octombrie 1989 în Austria”, îşi aminteşte Dan Dediu

”Eram în primul an de stagiu la Slobozia. Terminasem Conservatorul din Bucureşti ca şef de promoţie şi alesesem, din locurile disponibile la şedinţa de repartiţie, un post de metodist în schema Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. De ce? Pentru că primisem bursa „Herder” a fundaţiei „Alfred Toepfer FVS”-Hamburg pentru a studia la Viena un an şi speram că voi putea primi un paşaport pentru a pleca în octombrie 1989 în Austria. Era mai uşor să obţii un paşaport ca angajat în subordinea Consiliului Culturii, decât într-unul aflat în subordinea Ministerului Învăţământului. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Nu am primit niciun paşaport şi nu am putut pleca la Viena la bursă. Am trimis o telegramă, dar care – am aflat acest lucru ulterior – nu a ajuns niciodată la destinaţie, adică la biroul rectorului Universităţii din Viena. În schimb, pe 1 septembrie 1989 a trebuit să mă prezint la post la Slobozia, unde am făcut zilnic naveta cu trenul Bucureşti-Slobozia, cu schimbare în Ciulniţa, pentru că nu exista tren direct, şase zile pe săptămână, atunci se lucra şi sâmbăta.

Pentru mine, decembrie 1989 a însemnat foarte mult. Am putut să plec, în ianuarie deja, la Viena, iar de acolo s-au deschis alte oportunităţi. Mă consider un norocos al sorţii. Pentru generaţia mea, căderea regimului Ceauşescu a însemnat foarte mult. De fapt, ne-a făcut alţi oameni!”

”Suntem într-un progres uluitor. Societatea românească actuală este explozivă, nervoasă, trepidantă. Suntem într-o prefacere şi mişcare permanente. Nu suntem o societate răbdătoare. Ţâfna e la ordinea zilei ”

”Dacă mă raportez la ce era înainte de ’89, e clar că suntem într-un progres uluitor. Nu ne dăm seama, pentru că uităm repede şi vrem să-i prindem pe alţii mult mai avansaţi decât noi în infrastructură şi în procesele democratice din urmă, ba chiar să-i şi întrecem. Acest lucru e excelent! Aşa şi trebuie! Dar să nu uităm că o societate nu se schimbă în doi timpi şi trei mişcări.

Societatea românească actuală este explozivă, nervoasă, trepidantă. Suntem într-o prefacere şi mişcare permanente. S-au făcut o mulţime de lucruri excelente. Mai sunt multe lucruri de făcut, evident. Dar întotdeauna vor fi lucruri de făcut. Marin Preda termină romanul său „Moromeţii” cu celebra propoziţie „Timpul nu mai avea răbdare.”

Cred că această nerăbdare a timpului e constitutivă societăţii noastre, nu numai timpului de care vorbea genialul romancier. Nu suntem o societate răbdătoare. Ţâfna e la ordinea zilei. Pui un şef şi după o lună începi să-l critici: şi plantele au nevoie de timp să crească, ce să mai spunem despre realizările omeneşti?! Dacă dai o decizie pe sistemul sus-jos, nu te poţi aştepta să se îndeplinească instantaneu şi de toată lumea. Vorba lui Trahanache din „O scrisoare pierdută”, de Caragiale, care chiar ştia ce ştia: „Ai puţintică răbdare!”

Oricum, asta se întâmplă şi din pricina dispariţiei rânduielii tradiţionale şi a bunului simţ. Poate că suntem în procesul asimilării unor noi valori, şi atunci totul se poate explica prin schimbarea de paradigmă: de la socialism la capitalism, de la naţional-comunism la democraţie, de la Pactul de la Varşovia la NATO, de la vernacular la globalizare, de la controlul maşinilor de scris la internet. Şi aşa mai departe. Sper că aceasta e explicaţia!”

Înţelegerea libertăţii este diversă

”Înţelegerea libertăţii este diversă. Unii o consideră ca pe un dar divin, alţii o consideră ca pe ceva normal. Sunt şi unii care îşi bat joc de ea… De multe ori există concepţii diferite asupra libertăţii: care-i natura ei, de unde până unde ţine, ce presupune ca fundamente morale, ce permite ca aspect social.

Eu ştiu un singur lucru: în artă, libertatea e o mare capcană. Trebuie să câştigi libertatea în constrângere, în cadrul legii: să cânţi partitura pe care a scris-o compozitorul, dar în stilul tău; să reciţi toate cuvintele unei poezii de Eminescu, dar în interpretarea ta. Nu trebuie să schimbi notele lui Beethoven sau cuvintele lui Arghezi ca să arăţi că eşti liber. Poţi să arăţi că eşti liber într-un mod mult mai subtil şi… chiar mai liber! Goethe o spune aşa de frumos într-un sonet: „Doar legea ne poate da libertatea” (Und das Gesetz nur kann uns Freiheit geben)”.

Sursa : news.ro