Antena Căutare

Amenda de 1200 de lei, care-i amenință pe sute de șoferi din România! A fost adoptată modificarea Ordonanței 11

12 octombrie este data la care vor intra în vigoare noile reglementări. Sute, poate mii de șoferi sunt în pericol să primească amenzi de 1.200 de lei pentru asta. De-acum polițiștii au mână liberă

12 octombrie este data la care vor intra în vigoare noile reglementări. Sute, poate mii de șoferi sunt în pericol să primească amenzi de 1.200 de lei pentru asta. De-acum polițiștii au mână liberă.

Veşti proaste pentru şoferi: începând cu 12 octombrie, cresc sancţiunile pentru folosirea telefonului mobil la volan. Astfel, conducătorii auto care trimit sms-uri sau alt tip de mesaje, transmit live, filmează sau vorbesc la telefon fără dispozitive handsfree, în timp ce se află la volan, vor fi sancţionaţi mai drastic, cu până la 8 puncte de amendă şi 4 puncte de penalizare, informează IGPR.

Ordonanţa nr. 11 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, adoptată de Executiv pe 12 august, îi interzice şoferului inclusiv să ţină telefonul în mână.

„Spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mişcare. Nerespectarea acestei norme de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenţie şi este sancţionată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent, de la 870 de lei la 1.160 de lei), şi cu aplicarea sancţiunii complementare de 4 puncte de penalizare”, au transmis reprezentanţii IGPR.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit sursei citate, „în ceea ce privește nerespectarea normei de interdicție de către conducătorul vehiculului pentru care nu este prevăzută obligativitatea deținerii permisului de conducere, contravenția este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei)”.

Gata, șoferii vor uita de telefonul mobil cât sunt la volan. Măsurile noi din Codul Rutier sunt drastice... Șoferii care rămân fără permis vor putea conduce în continuare. Proiect adoptat...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Specialiștii Auto Schunn recomandă - ghidul complet pentru alegerea unui automobil premium adaptat nevoilor tale
(P) Specialiștii Auto Schunn recomandă - ghidul complet pentru alegerea unui automobil premium adaptat nevoilor tale
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Acciza combustibil în 2026. Impactul creșterii costurilor
(P) Acciza combustibil în 2026. Impactul creșterii costurilor
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Alertă meteo în România! Temperaturi extreme și furtuni puternice. Șapte județe, sub cod roșu
Alertă meteo în România! Temperaturi extreme și furtuni puternice. Șapte județe, sub cod roșu Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
După ce i-au fost descoperite mesajele vechi de pe Instagram, o regină a frumuseții a rămas fără coroană
După ce i-au fost descoperite mesajele vechi de pe Instagram, o regină a frumuseții a rămas fără coroană Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani 
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani  Jurnalul
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru Kudika
Ce să nu arunci SUB NICI O FORMA din casă astăzi, de Schimbarea la Față . Se spune ca ....
Ce să nu arunci SUB NICI O FORMA din casă astăzi, de Schimbarea la Față . Se spune ca .... Redactia.ro
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x