Antena Căutare

Bebeluș de patru luni, găsit mort în casă, la Brașov. Mama lui are 15 ani și este în clasa a 8-a

Un bebeluș de patru luni a fost găsit mort în casă, la Brașov. Mama sa are doar 15 ani și este elevă în clasa a 8-a. 

Bebeluș de patru luni, găsit mort în casă, la Brașov. Mama lui are 15 ani și este în clasa a 8-a Galerie
Bebeluș găsit mort în casă | Bună Ziua Brașov

,,La data de 02 noiembrie 2019, în jurul orei 05.30, polițiști ai Secției 1 Rurale din Feldioara au fost sesizați cu privire la faptul că un copil, de 4 luni, se află în stare de inconștiență. Echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul. Cadavrul copilului a fost ridicat și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală din Brașov, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei reale a decesului", a explicat, pentru brasovtv.com, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Brașov, agent de poliție Nadia Olaru.

Polițiștii și procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov fac cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție legală.

Mama copilului este minoră. Până la acest moment, nu există suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracțiuni contra vieții, motiv pentru care dosarul nu a fost declinat către Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie, au explicat, pentru brasovtv.com, procurorii.

Experții FBI aduc o informație care schimbă cursul anchetei cazului din Caracal: Toate probele sunt distruse... Oamenii au ieșit în stradă! Cel mai bogat sector din București, fără apă caldă și căldură...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x