Antena Căutare

Sfaturi utile de la pompieri în noaptea de Înviere. Ce le recomandă atât credincioșilor, cât și personalului bisericesc

Mai sunt doar câteva ore până la slujba de Înviere. Pompierii țin să reamintească cetățenilor câteva reguli care să le asigure siguranța în acest timp.

Pompierii doresc să prevină situațiile neplăcute în noaptea de Înviere | Shutterstock

Atât preoții, cât și credincioșii se pregătesc să primească Lumina Sfântă. Momentul în care sfinții părinți cheamă să se ia lumină este mult așteptat. Cu toate acestea poate stârni și multe incidente neplăcute.

Citește și: EDIŢIE SPECIALĂ. Cea mai importantă sărbătoare a Creştinătăţii se vede şi se aude la Observator Antena 1: transmisiuni LIVE

Sfaturi utile de la pompieri în noaptea de Înviere. Ce le recomandă atât credincioșilor, cât și personalului bisericesc

Pentru a nu fi declanșate incendii și pentru a preveni anumite tragedii, pompierii recomandă respectarea a cinci reguli de aur pentru o slujbă de Înviere fără incidente, potrivit unei surse:

Articolul continuă după reclamă

1. Manifestați prudență în utilizarea lumânărilor şi a candelor aprinse în timpul derulării slujbelor religioase, pentru prevenirea aprinderii hainelor sau a părului.

Citește și: Ce semnificație are ploaia în noaptea de Înviere

2. Evitați deplasarea cu lumânări aprinse în autovehicule.

3. Amplasați lumânările și candelele aprinse numai în suporturi care nu pot lua foc, la distanță de perdele, lemn sau electrocasnice.

Citește și: În noaptea de Înviere, Antena Stars difuzează emisiunea-documentar: „Muntele Athos - Punte între cer şi pământ"

4. Este interzis accesul persoanelor în interiorul lăcașurilor de cult, dacă a fost depășită capacitatea construcției.

5. Parcarea mașinilor în vecinătatea bisericilor se va realiza fără a bloca accesul autospecialelor de pompieri.

Citește și: Motivul pentru care lumânarea de Înviere nu se aruncă. Ce trebuie să faci cu ea când ai ajuns acasă de la Slujbă

Pentru evitarea tragediilor, dat fiind faptul că se adună o mulțime mare oameni într-un spațiu mai mult sau mai puțin mic, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a instruit personalul bisericesc să utilizeze extinctoarele.

„Au avut loc instruiri pentru preoți și personalul clerical privind procedurile de evacuare și utilizarea stingătoarelor de incendiu în lăcașurile de cult”, s-a precizat într-un comunicat oficial.

Citește și: Ce să faci în noaptea de Înviere ca să îți găsești alesul. Toate dorințele se împlinesc dacă faci asta în noaptea când iei Lumina

De asemenea, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență atrag atenția și cetățenilor, recomandându-le să respecte regulile expuse mai sus, pentru a se bucura de o slujba de Înviere fără evenmente neplăcute. Respectarea acestora este esențială, mai als în astfel de împrejurări.

„Respectați măsurile de prevenire a incendiilor și fiți precauți în timpul sărbătorilor pascale”, i-au sfătuit aceștia pe toți cei care doresc să participe la slujba din această noapte.

Citește și: Patriarhul Daniel a transmis un mesaj în Pastorala de Paște. „Vindecarea de boli nu este ultimul scop al venirii Domnului”

Deoarece pe parcursul anilor s-au înregistrat multe incidente neplăcute în apropierea bisericilor în noaptea de Înviere, pompierii și echipajele SMURD se vor afla la fața locului.

Citește ș: Preparatul culinar de pe masa de Paște care te face să ieși pozitiv la drugtest. La ce trebuie să fie atenți șoferii

Astfel că, potrivit sursei menționate anterior, aproximativ 5.000 de pompieri, 500 de echipaje SMURD, 72 de autospeciale pentru transport personal și victime multiple și 125 de echpaje pentru descarcerare vor fi detașate lângă biserici, gata să intervină în situații neprevăzute.

Un loc de parcare se vinde cu 500.000 de euro. Agenții imobiliari consideră că „prețul nu este rău”... Google marchează ziua de azi, 6 mai, cu un doodle special. Ce reprezintă și în ce țări e vizibil...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Nicușor Dan, reacție după cele două atacuri din școlile din România: „Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”
Nicușor Dan, reacție după cele două atacuri din școlile din România: „Două semnale pe care nu ne mai...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Fast and Fixed sau All-on-4: care e diferența
(P) Fast and Fixed sau All-on-4: care e diferența
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x