Antena Căutare

Calendar ortodox, 8 februarie. Sfântul care te scapă de boli, datorii și duhuri necurate!

e spune că puterea lui este mare, fiind capabil să vindece de boli trupești și sufletești, datorii și duhuri necurate, care macină mintea și spiritul.

Claendar ortodox. Pe 8 februarie, Biserica face pomenirea Sfântului Teodor Startilat. Se spune că puterea lui este mare, fiind capabil să vindece de boli trupești și sufletești, datorii și duhuri necurate, care macină mintea și spiritul.

Sfântul Teodor era de neam din Evhaita, ce nu este departe de cetatea Iracliei, om viteaz şi îmbărbătat, foarte frumos la faţă, înţelept şi ales orator. Pentru aceea îl numeau Vrioritor, care se tâlcuieşte "izvor de oratorie", şi era pus de împăraţi ca stratilat, adică voievod, iar cetatea Iracliei era dată în stăpânirea lui, ca unui vrednic pentru vitejia sa, ce era vestită în acel timp, când a ucis un balaur în Evhaita.

Pe 8 februarie, Sfântul Teodor Stratilat este pomenit de toți credincioșii. Iată rugăciunea

Ca tine suntem răstigniţi,

O, Sfinte Teodor!

Deşi nu suntem pironiţi,

Inimile ne dor!

Roagă-L pe Domnul Iisus

Să ne dea noi puteri

Cu harul Lui cel nepătruns

Să vină în dureri.

Balaurul tu l-ai învins,

Pe oameni i-ai scăpat,

Din cer, mila ţi s-a întins,

Fiind viteaz bărbat!

Balauri mulţi luptă cu noi

Şi azi, în timp, în ceas,

Avem multe, multe nevoi,

Ascultă-al nostru glas!

Cu tine suntem răstigniţi,

O, Sfinte Teodor!

Deşi nu suntem pironiţi,

... Inimile ne dor!

Strigăm, strigăm la Dumnezeu,

Să ne dea ajutor!

Ocroteşte sufletul meu,

O, Sfinte Teodor!

mirelasova.over-blog.com, calendarortox.ro

Un bărbat a citit Biblia de șase ori în șase luni! Ce a pățit după întrece orice imaginație

”Miercurea zgomotoasă”! Alarmă în toată România! Sirenele sună în toate orașele țării!... PENSIE ANTICIPATĂ PARȚIALĂ 2018. Noile condiții pentru a ieși mai rapid la pensie...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x