Antena Căutare

(P) Ce proceduri trebuie să urmezi dacă un client cu care colaborezi nu plătește?

Clienții sunt sursa de venit, inspirație și continuitate pentru orice business. In fiecare zi suntem fie în căutare de clienți, fie suntem în postura clienților pe care alte companii îi vizează. Jucând pe ambele fronturi ar părea simplu să știm mentalitatea unui client, însă lucrurile se schimbă în funcție de experiențele personale, planuri și obiective sau de gusturi.

imagine cu doua maini si un contract
Descoperă tot ce trebuie să afli despre procedurile pe care le poți aplica atunci când un client cu care colaborezi nu plătește

Chiar dacă poate părea ușor pesimist, de fiecare dată când încheiem un contract trebuie să ne punem întrebarea: ce pot face dacă un client nu plătește? Există, bineînțeles și acest risc, însă sunt și câteva semne care pot da de gol profilul unui astfel de client.

Oricât de mult ne-am dori să vindem ca să ajungă produsele sau serviciile noastre în piață, trebuie să avem în vedere ca onorariul să ajungă în buzunar conform planului stabilit. Astfel, un pas esențial în prevenție este stabilirea împreună cu clientul a modalității de plată.

Să mergem pe premisa în care s-au luat toate măsurile de siguranța pentru a evita o astfel de situație. Totuși, iată o serie de demersuri pe care este recomandat să le începi cât mai curând după scadența plății pentru a-ți recupera suma de plată sau restanța clientului:

  • Notificările

În ciuda discuțiilor telefonice sau a întâlnirilor, din punct de vedere juridic, nu vor există foarte multe efecte. Notificarea scrisă a valorii pe care clientul o are de plată este extrem de importantă și te poate susține chiar și pe parcursul unui eventual proces.

Dacă alegi sau ești obligat să mergi pe varianta de recuperare a creanței de la debitor, poți angaja o persoană cu pregătire în acest domeniu. De asemenea, poți opta pentru varianta de cesionare a creanței, dar va trebui să știi ca prețul va fi mai mic decât în cazul în care ai fi recuperat-o tu sau o persoană contractată de tine.

  • Servicii juridice pentru companiile afectate de clienții rău-platnici

Cabinete de avocatură cu renume oferă servicii juridice în acest sens. Pe lângă consultanță și consiliere în organizare, vei avea parte de metode profesioniste prin care să îți recuperezi prejudiciul adus de clienții rău-platnici.

Un alt demers de mare succes este verificarea împreuna cu avocatul a modului în care au fost redactate contractele comerciale dintre societate și clienții rău-platnici. Există în cadrul lor clauze pentru întârzieri în plată? Dacă da, care sunt și ce sancțiuni vizează acestea?

Încheierea colaborării – importanța unui avocat

Pentru că societatea are în cadrul său și indivizi care, fie din imposibilitate, fie din rea-credință nu își mai pot respecta obligațiile contractuale, este iminent necesară prezența unui avocat Timisoara sau de oriunde din țară, la momentul redactării sau, cel puțin, în revizuirea contractului de colaborare.

Documentele semnate vor crea obligații și efecte de ambele părți. Astfel, niciuna dintre cele două nu va rămâne în pierdere în cazul în care și-a respectat obligațiile la termen. O redactare corectă a contractului va salva orice companie mai devreme sau mai târziu.

(P) [eJobs index salarial] Harta salariilor: topul județelor și domeniilor cu cele mai mari salarii în 2022... (P) Poliția Română lansează campania de educație rutieră vizând neatenția la volan...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x