Antena Căutare

Cocaină, descoperită în cutii cu banane în Bulgaria. Unele din cutii au ajuns în România

75 de kiligrame de cocaină, cu o valoare de 2,5 milioane de euro pe piaţa neagră, au fost descoperite într-un depozit de fructe şi legume din Burgas, a comunicat sâmbătă procuratura bulgară.

75 de kiligrame de cocaină, cu o valoare de 2,5 milioane de euro pe piaţa neagră, au fost descoperite într-un depozit de fructe şi legume din Burgas, a comunicat sâmbătă procuratura bulgară.

Drogurile erau ascunse în cutii cu banane şi au fost descoperite întâmplător de muncitorii care descărcau fructele.

Cutiile sosiseră cu vaporul din Ecuador via Italia, ajungând în portul Burgas pe 27 iulie. Două zile mai târziu, 19 containere cu 20.626 cutii de banane au fost descărcate de pe navă, iar ulterior au ajuns în depozit. Ele erau destinate unei companii bulgare.

Cocaina se afla în pachete de 2,5 kg, ascunse în aşa fel încât, la deschiderea cutiilor, doar bananele erau la vedere.

Pachetele cu cocaină erau învelite în folie metalică, probabil pentru a nu fi depistate de scannerele cu raze X. Experţii urmează să stabilească gradul de puritate a cocainei.

Un număr neprecizat de cutii cu banane au fost vândute deja în România.

Accident grav pe DN 1, în judeţul Sibiu: A intrat cu maşina într-un cap de pod... Salvamontiştii au avut 28 de intervenţii în ultimele 24 de ore, cele mai multe pentru formaţiunea din Sibiu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x