- MAREA PREMIERĂ Te Cunosc de Undeva! Vezi ce surprize ți-am pregătit AZI de la ora 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Chefi la cuțite, sezonul 15 - din 10 martie, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
În 1951, Constantin Brâncuși era deja o legendă a artei mondiale. Avea 75 de ani, iar operele sale reprezentau de multă vreme o valoare imensă, Brâncuși fiind considerat părintele sculpturii moderne.
Se gândește să doneze țării sale natale lucrările aflate în atelierul lui din Paris. 230 de sculpturi, 41 de desene, 1.600 de fotografii şi o serie de piese de mobilier.
Deși nu face și nici nu semnează vreun act oficial de donație, dorința sa este transmisă autorităților comuniste de la București. O delegație de „experți” s-a deplasat în Franța să analizeze lucrările. Aceste personaje necalificate, dar cu „funcții”, precum Constanța Crăciun, fostă țesătoare, ajunsă ministru al Culturii și Teohari Georgescu, nemilosul ministru de Interne își dau cu părerea: „Operele lui Brâncuşi sunt nişte opere pe care le-ar putea face orice ţăran neinstruit.”
Hotărârea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comuniștilor și al țării, e intransigentă: „Operele lui Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România. Refuzăm!”.
Totuși, se ia în considerare formatarea unei decizii cu un iz mai oficial și elevat acestui refuz ignorant, astfel că în 7 martie 1951 sunt convocați membrii Secţiei de Limbă, Literatură şi Arte a Academiei Române, într-o ședință prezidată de Mihail Sadoveanu.
Printre academicienii care au participat la această şedinţă care a devenit celebră s-au numărat George Călinescu, Camil Petrescu, George Oprescu, Alexandru Graur, Geo Bogza, Victor Eftimiu și sculptorul Ion Jalea. În urma şedinţei s-a încheiat procesul verbal nr. 10, în care se menţiona principalele poziţii ale academicienilor exprimate în cadrul şedinţei.
Dintre acestea, se remarcă un fragment din discursul lui George Călinescu: "Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mjloacele esențiale și caracteristice acestei arte."
Se dezbate și se conturează noţiunea de realism, în sensul vederilor creatorilor de artă sovietici, ca o transpunere pe plan superior a realităţii şi nu ca o reproducere fotografică a ei, aşa cum o înţeleg în mod eronat academicienii.
Călinescu concluzionează arătând inutilitatea continuării discuțiilor asupra lui Brâncuși.
Academicianul, istoricul și criticul de artă, George Oprescu spune că tovarășul Călinescu reușește să puncteze o serie de chestiuni importante, pe baza cărora Brâncuși dă dovadă de lipsă de sinceritate. Deși este descris drept o figură talentată în prima parte a activității sale artistice, în prezent nu mai reprezintă o figură însemnată pentru arta sculpturii:
”Nota tov. Călinescu a lămurit o serie de chestiuni importante. D-sa arată că datele şi faptele citate de D-sa cu privire la Brâncuşi, o figură mai puţin cunoscută, arată lipsa lui de sinceritate, şi îl ilustrează ca pe un om de talent şi de mari speranţe în prima parte a activităţii sale, dar care, sub influenţa unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indefinitul şi a cubismului, a devenit formalist, chiar când foloseşte elemente din arta populară, speculând prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze”.
Brâncuși și-a donat atelierul și lucrările statului francez, renunțând și la cetățenia română
Odată cu încheierea mascaradei din cadrul ședinței academicienilor români se decide, de fapt, ceea ce liderii politici comuniști hotărâseră deja: refuzarea operelor lui Brâncuși.
După ce acesta află răspunsul, este atât de abătut și dezonorat, încât decide să renunţe la cetăţenia română, pe data de 1 august a celui an, și cere cetăţenia franceză, pe care o obține în 1952.Constantin Brâncuşi își retrage oferta făcută statului român şi donează Franţei toate operele din atelierul său de la Paris.
Cinci ani mai târziu, în 1957, moare neconsolat, la Paris, spovedindu-se Arhiepiscopului Teofil, preot la biserica ortodoxă din capitala Franței, pe patul de moarte: ”Mor cu sufletul neîmpăcat că voi putrezi în pământ străin, departe de ființa cea mai dragă, mama mea”. Se stinge la 16 martie 1957, însă doar pentru a intra în nemurire, imaginea lui depășind granițele timpului.
Pe când românii au rămas și vor rămâne mai săraci, prin „bunăvoința” statului român care nici în 1951, nici acum, nu știu să primească – fie și contra unui preț - darul făcut poporului român de țăranul genial din Hobița.
Constantin Brancuși este considerat de mulți ca fiind cel important sculptor ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin rafinamentul formei și utilizarea sensibilă, atentă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avantgardei pariziene, lucru pe care academicienii vremii nu au reușit să îl înțeleagă, darămite să-l aprecieze.
Brancuși a dat veacului nostru conștiința formei pure, a asigurat trecerea de la o reprezentare figurativă a realității, la o exprimare a chintesenței lucrurilor, reînnoind în mod eclecticlimbajul plastic, oferindu-i o dimensiune spirituală, fără margini.
Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea și importanța acordată luminii și spațiului. Toate acestea sunt trăsăturile caracteristice universului brâncușian. Studiile referitoare la opera acestuia concluzionează, fără excepție, ceea ce nimeni nu poate contesta: Arta lui Constantin Brâncuși constituie una din sursele ideilor esențiale pe care se clădește civilizația vizuală a secolului al XX-lea. Brâncuși a sacralizat dimensiunea realității
