Antena Căutare

Cortegiul Reginei-mamă Elena, popas la Palatul Elisabeta în drum spre Curtea de Argeş

Cortegiul sicriului cu osemintele Reginei-mamă Elena a ajuns la Palatul Elisabeta din Bucureşti, de unde mama regelui Mihai I a fost izgonită în urmă cu peste 70 de ani de comunişti. Aici va avea loc o ceremonie religioasă privată, apoi, sicriul va fi dus la Curtea de Argeş.

Cortegiul sicriului cu osemintele Reginei-mamă Elena a ajuns la Palatul Elisabeta din Bucureşti, de unde mama regelui Mihai I a fost izgonită în urmă cu peste 70 de ani de comunişti. Aici va avea loc o ceremonie religioasă privată, apoi, sicriul va fi dus la Curtea de Argeş.

Convoiul a fost întâmpinat de mai mulţi simpatizanţi, tineri şi vârstnici, iar în curtea Palatului a avut loc o scurtă ceremonie militară de primire.

Palatul Elisabeta este în doliu în memoria Reginei-mamă.

Sicriul va fi aşezat în Sala Regilor, unde Familia Regală îşi va lua rămas-bun.

Articolul continuă după reclamă

La ora 12.45, convoiul va porni spre Curtea de Argeş.

Majestatea Sa Margareta doreşte ca, în mod simbolic, sicriul reginei Elena să plece către Curtea de Argeş de la Palatul Elisabeta, locul pe care, pe 30 decembrie 1947, Regina-Mamă şi Regele Mihai au fost forţaţi să-l părăsească.

Regina-mamă Elena, care a murit pe 28 noiembrie 1982, la Lausanne, va fi reînhumată sâmbătă.

Sicriul Reginei Elena va fi depus în Catedrala istorică Episcopală şi Regală vineri la ora 16.45. Începând cu ora 17.15, publicul se va putea închina şi reculege la catafalc.

Publicul se va putea reculege şi închina la catafalcul Reginei Elena, sâmbătă, între orele 8.00 şi 10.00.

Nu vor putea fi depuse flori în catedrală, în jurul catafalcului. Florile vor fi aşezate în scuarul din faţa Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale (de la intrarea în mânăstire). Majestatea Sa Margareta roagă pe toţi cei care doresc să aducă o floare, un buchet sau o coroană să aleagă doar flori albe, pentru a simboliza seninătatea şi bunătatea Reginei-Mamă.

Sâmbătă, la ora 12.00, va fi oficiată slujba de înmormântare, în Catedrala istorică Arhiepiscopală şi Regală. Publicul va avea acces în parcul catedralei.

La ora 12.40, sicriul, purtat pe umeri de militari ai Brigăzii de Gardă Mihai Viteazul, va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală unde, la ora 13.00, va avea loc ceremonia de reînhumare. Publicul va avea acces pe platforma din faţa Noii Catedrale.

O carte de condoleanţe este la dispoziţia publicului la Palatul Elisabeta, până luni, 21 octombrie 2019. Condoleanţele pot fi transmise online prin mesaje la www.romaniaregala.ro.

Sursa : news.ro

Accident pe Transfăgărășan! O tânără a căzut cu mașina de pe un pod... Cât fac 2+2×2-2×2? Exercițiul care a stârnit haos pe un grup al părinţilor: ”Alo domnu’ medic ce operaţi? Nu auziţi că n...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Unde găsești case din containere la cheie în România?
(P) Unde găsești case din containere la cheie în România?
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) SUV-ul lui Robert Lewandowski poate fi testat și în România.Cum poți câștiga un Family City Break la CHERY Open Doors
(P) SUV-ul lui Robert Lewandowski poate fi testat și în România.Cum poți câștiga un Family City Break la CHERY...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au reproșat fanii: „Este de jale...” Foto
Antonia, criticată dur după cea mai recentă apariție. Ținuta artistei a stârnit un val de reacții. Ce i-au... Elle
Ada Galeș a pierdut o sarcină. Actrița a vorbit pentru prima dată despre ce s-a întâmplat
Ada Galeș a pierdut o sarcină. Actrița a vorbit pentru prima dată despre ce s-a întâmplat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat rezultatele a avut o surpriză
O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
REPORTAJ. Tură de noapte la metrou: milioane de vieți garantate pe un caiet A4. Viața nevăzută a „liniorilor” din galeriile Metrorex
REPORTAJ. Tură de noapte la metrou: milioane de vieți garantate pe un caiet A4. Viața nevăzută a... Jurnalul
Prințul William înțelege reconcilierea tatălui său cu Harry, dar nu îl iartă
Prințul William înțelege reconcilierea tatălui său cu Harry, dar nu îl iartă Kudika
Zodiile care scapă de stres până pe 20 iulie. Sfântul Ilie le aduce doar noroc și belșug
Zodiile care scapă de stres până pe 20 iulie. Sfântul Ilie le aduce doar noroc și belșug Redactia.ro
Locul din România unde poți culege cireșe gratis. Cu o singură condiţie
Locul din România unde poți culege cireșe gratis. Cu o singură condiţie Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi
Cum să recunoști semnele anxietății la copii și cum să reacționezi DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x