Live acumObservator 19
Prime Time 20:30Chefi la cutite

Daune uriașe, după ce un medic a ars penisul unui bebeluș în timpul unei operații banale! Ce explicații a dat vinovatul în fața judecătorilor

O familie din Iași va primi daune de sute de mii de euro de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, după ce bebelușul lor de doar o lună a fost mutilat de medic în timpul unei operații banale.

Imagine arhivă

Medicul Bogdan Savu şi Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi trebuie să plătească daune materiale și morale în valoare de 216.000 de euro familiei unui bebeluș mutilat în timpul unei operații banale ce a avut loc în anul 2008.

În 2008, familia și-a adus bebelușul la spital, unde medicii l-au diagnosticat cu fimoză congenitală. S-a hotărât operarea băiețelului, procedură executată prin electrocauterizare. În timpul intervenției chirurgicale, penisul bebelușului a fost ars cu electrocateterul.

Chirurgul care a intrat în sală a fost trimis în judecată pentru neglijenţă în serviciu, a fost judecat de magistraţii Judecătoriei Iaşi, iar acum cei de la Curtea de Apel au dat decizia definitivă în cazul său.

Medicul nu a putut fi cercetat penal, fapta prescriindu-se de când dosarul a ajuns la Judecătoria Iaşi, astfel că magistraţii au judecat latura civilă a acestui dosar.

În motivarea magistraţilor de la Judecătoria Iaşi se arată că „pe durata operaţiei, inculpatul (…) a ajustat în mod necorespunzător intensitatea curentului de coagulare/tăiere generat de electrocauter, cu consecinţa producerii unei arsuri de gr. I-II pe tegumentele feţei dorsale a diafizei penine, fiindu-i afectată funcţionalitatea organului”.

După ce a fost mutilat de medicul de la spitalul din Iași, copilul a avut nevoie de zeci de zile de recuperare și a fost supus unei noi intervenții chirurgicale, la Londra. Pe viitor, băiatul va mai avea nevoie și de alte operații de reconstrucție.

Pe durata procesului, au fost solicitate două expertize medico legale. Potrivit uneia dintre ele „este de presupus că arsura s-a produs ca urmare a neadaptării intensităţii curentului de coagulare/tăiere generate de electrocauter”, scrie Mediafax.

Aceeași expertiză a arătat că personalul medical a reacţionat corespunzător la complicaţiile apărute şi că măsurile terapeutice au fost corecte.

„Există un raport de cauzalitate directă între leziunile existente şi gestul chirurgical realizat. Nu se poate susţine că incidentele apărute sunt exclusiv cauzate de realizarea tehnică chirurgicală a intervenţiei, având în vedere interpunerea între chirurg şi pacient a echipamentelor tehnice a căror revizie periodică este menită să asigure funcţionalitatea în parametrii optimi. (...) Culpa inculpatului constă în neadaptarea corespunzătoare a intensităţii curentului de coagulare/tăiere a electrocauterului marca (…), în sensul că aceasta a fost excesivă, cu consecinţa producerii unei plăgi arse de gr. I-II la nivelul feţei dorsale a penisului, fiind afectate aspectul şi funcţionalitatea acestuia”, se arată în expertiza citată în dosar.

Conform fişei postului, medicul răspunde şi de buna utilizare a aparaturii medicale şi de calitatea actului chirurgical.

Medicul a recunoscut, în fața instanței, că leziunile au fost cauzate de neadaptarea intensităţii la electrocauter, însă a susţinut că „electrocauterul ar fi suferit o defecţiune pe perioada procesului de cauterizare, fiind respectată procedura standard de operare a tehnicii medicale.”

Bebelușul pe care preoții nu vor să-l boteze, din cauza felului în care arată! De ce nu este primită copila în biserică: „Este diavolesc”

Medicul Bogdan Savu a susținut că a respectat protocolul, folosind electrocauterul la intensitate minimă, iar „observând că nu produce efectele scontate, a setat treapta imediat următoare, moment în care instrumentul chirurgical a produs un curent de o intensitate excesivă, ceea ce a dus la arsuri”.

Acesta a declarat că nu se simte vinovat de complicațiile apărute, invocând că aparatul a avut o defecțiune. Actele depuse de reprezentanții Spitalului de Copii îl contrazic pe acesta, arătând că electrocauterul fusese supus unei revizii tehnice cu nici o lună înainte de operaţie.

În primă instanţă, Judecătoria Iaşi a decis că medicul, împreună cu spitalul, parte civilă în acest dosar trebuie să plătească 40.000 euro daune materiale şi 200.000 euro daune morale. Decizia a fost contestată, însă magistraţii Curţii de Apel Iaşi au decis să reducă daunele materiale de la 40.000 de euro la 16 000 de euro şi au menţinut suma de 200.000 de euro ca daune morale. Astfel, medicul Bogdan Savu şi Spitalul de Copii trebuie să achite familiei băiatului 216.000 de euro.

Recomandari