Antena Căutare

Galaţi: Un bărbat aflat într-un centru de carantină, prins de jandarmi cu droguri

Un bărbat aflat într-un centru de carantină din judeţul Galaţi a fost prins de jandarmi cu droguri, oamenii legii fiind chemaţi deoarece acesta se manifesta violent. El a spus că a cumpărat substanţa respectivă din Londra înainte de a se întoarce în România. Bărbatul a fost mutat într-un alt centru de carantină, el fiind cercetat pentru deţinere de droguri de risc.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, miercuri seară, echipajul de jandarmerie aflat în misiune de ordine publică în zona unui centru de carantină din municipiul Galaţi a fost sesizat de către administratorul unităţii de cazare că într-o cameră se află un bărbat care delirează şi se manifestă violent şi zgomotos, informaţiile fiind obţinute de la colegii acestuia de cameră.

“În momentul în care au intrat în interiorul camerei, jandarmii au observat că bărbatul se afla într-o stare confuză, cu un comportament delirant. Întrebat despre cele petrecute, colegii acestuia au spus că s-au speriat de comportamentul lui, un astfel de episod petrecându-se şi în data de 7 aprilie, motiv pentru care au luat legătura cu administratorul unităţii de cazare”, se arată în comunicat.

Jandarmii au găsit în bagajele bărbatului şi asupra sa mai multe foiţe pentru confecţionarea ţigărilor şi o punguliţă cu o substanţă vegetală de culoare verde, pe care bărbatul a declarat că a cumpărat-o din Londra, înainte de a se întoarce în România.

Bărbatul a refuzat să fie chemat un echipaj medical de urgenţă pentru a-i acorda îngrijiri de specialitate.

El este cercetat pentru comiterea infracţiunii deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, ancheta fiind continuată de către B.C.C.O Galaţi.

De asemenea, bărbatul a fost mutat în alt centru de carantină.

Sursa : news.ro

Avocatul Poporului solicită măsuri sporite de protejare a vârstnicilor şi a persoaneor cu dizabilităţi... De ce se vindecă mai repede infectații cu coronavirus la Timișoara? Medicul Virgil Musta își dezvăluie secretul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x